Sebastian Gheorghe a refuzat funcția de președinte al Cetății



Sebastian Gheorghe a refuzat funcția de președinte al Cetății
Sebastian Gheorghe a refuzat funcția de președinte al Cetății

Clubul Cetatea a încercat să dea o lovitură de imagine în această iarnă prin aducerea în fruntea clubului a unui om cunoscut și respectat în lumea fotbalului, care poate deschide anumite uși.

Mai exact, Marius Neagu, principalul finanțator al grupării sucevene, i-a propus, într-o întâlnire tête-à-tête, lui Sebastian Gheorghe, care abia s-a retras din arbitraj, preluarea funcției de președinte executiv al grupării sucevene.

Fostul arbitru internațional n-a putut fi însă înduplecat să se implice în proiectul creionat de conducerea Cetății, preferând să-și continue cariera în arbitraj, mai ales că a fost cooptat recent în corpul de arbitri VAR al Ligii I.

Iar timpul liber avut la dispoziție, Sebastian Gheorghe și-l petrece jucând tenis de câmp, atât cu prietenii, cât și în circuitul național pentru amatori „Sportya”.



Recomandări

Arbitrul internațional Sebastian Gheorghe: „E mai ușor să-i arbitrezi pe jucătorii din Champions League, decât pe cei din liga a doua sau a treia”

Ediția din această săptămână a rubricii „Interviurile Monitorul” îl are ca invitat pe arbitrul internațional Sebastian Gheorghe
Ediția din această săptămână a rubricii „Interviurile Monitorul” îl are ca invitat pe arbitrul internațional Sebastian Gheorghe