Dispoziție

Școlile particulare, obligate să-și trimită la IȘJ cărțile de identitate

Conducerea tuturor instituțiilor de învățământ preuniversitar particulare din județul Suceava au obligativitatea ca în maxim două săptămâni să trimită Inspectoratului Școlar cărțile de identitate ale școlilor. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a precizat că a solicitat cu mai mult timp în urmă conducerilor școlilor particulare din Suceava să trimită aceste cărți de identitate, însă foarte puține date au ajuns până acum la IȘJ. Cartea de identitate a școlilor conține date referitoare la școală, la resursele materiale și umane ale acestora. În Suceava funcționează în momentul de față 24 de instituții de învățământ preuniversitar particulare, iar dintre acestea doar Școala Natanael și-a depus la Agenția Română de Control al calității în Învățământul Preuniversitar actele necesare în vederea acreditării, restul școlilor funcționând pe bază de autorizație de încredere. Inspectorul școlar general adjunct Daniel Hrenciuc a declarat că „urmărește ca activitatea școlilor particulare din județ să fie mai vizibilă, și în Consiliul consultativ al IȘJ am cooptat și manageri ai instituțiilor de învățământ particular”.

Recomandări

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a

Educația incluzivă ca prioritate în formarea cadrelor didactice și în dezvoltarea comunității școlare sucevene

„Integrarea copiilor cu CES în mediul școlar” - sedinta de lucru la la sediul Inspectoratului Școlar Județean Suceava