Suceava

Școala a început în condiții normale

Din nou la școală
Din nou la școală

Elevii din județul Suceava au început ieri cursurile în condiții normale. Starea vremii și zăpada care a căzut în ultimele zile în județ nu au afectat cu nimic programul elevilor și profesorilor navetiști, care, potrivit inspectorului școlar general Petru Carcalete, au ajuns la ore.
„Nu au fost semnalate probleme de acest fel, nu avem semnale din nici o școală, potrivit cărora elevii sau profesorii să nu fi ajuns la ore din cauza zăpezii”.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Bucovina” al județului Suceava a transmis un buletin informativ potrivit căruia mai multe drumuri județene au fost afectate de căderile de zăpadă.
Printre localitățile cu drumuri afectate și blocate de căderile de zăpadă sunt Dolhești, Manolea, Oniceni, Forăști, Siret, Frătăuții Noi, Sf. Ilie, Berchișești, Salcea, Verești, Fântânele și Roșcani.
Reprezentanți ai școlilor din localitățile cu drumurile afectate de căderile de zăpadă au spus că elevii și profesorii au ajuns la ore în condiții normale și că nu s-au înregistrat absențe din cauza vremii.
Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului a lăsat la latitudinea fiecărui inspectorat școlar, în funcție de condiție meteo din fiecare județ, să decidă dacă încep sau nu cursurile, potrivit structurii anului școlar.
„Inspectoratele școlare pot decide dacă se impune neînceperea cursurilor pe 7 ianuarie sau dacă ele se pot desfășura în condiții propice pentru elevi și personalul didactic”, se arată într-un comunicat al MEdCT din 6 ianuarie 2008.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Omagiu emoționant la Școala Gimnazială Nr. 4 din Vatra Dornei, la pensionarea profesoarei Ancuța Voivod după 46 de ani dedicați educației

Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod
Primarul Marius Rîpan și șeful inspectoratului sucevean, prof. Ciprian Anton, au fost alături de profesoara Ancuța Voivod

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna