Un șofer care avea o alcoolemie imensă a fost protagonistul unor scene incredibile în centrul comunei Udești, acesta circulând cu mașina pe contrasens, în timp ce un alt șofer, aflat în fața sa, a rulat în disperare în marșarier, pentru a evita impactul. Șoferul care circula pe contrasens a făcut apoi circ și cu polițiștii, fiind încătușat și imobilizat cu greutate și acuzat că l-a lovit cu pumnul pe unul dintre ei. „Explicația” acestui comportament a venit în momentul în care șoferul a fost verificat cu etilotestul: avea o alcoolemie imensă – 1,38 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat, adică aproape de 3 la mie alcoolemie în sânge. O stare de ebrietate la care mulți oameni nici nu pot merge, însă la care, iată, unii se urcă și la volan. Din fericire, partea bună din acest caz este că șoferul pericol public nu a făcut victime.
S-au trezit cu o mașină care vine spre ei
Scenele incredibile s-au petrecut miercuri noapte, pe DJ 208A, în centrul comunei Udești, în zona primăriei.
În jurul orei 22.00, polițiștii de la Postul comunal Udești, aflat în apropiere de primărie, s-au sesizat că un autoturism marca VW Passat se deplasează în marșarier, fiind urmat, la mică distanță, pe aceeași bandă, dar din sens opus, de o Dacie. Șoferul VW-ului a oprit chiar în dreptul postului de poliție, cerând ajutor. La volanul autoturismului VW se afla un bărbat de 27 de ani, însoțit de soția sa, de 22 de ani, ambii localnici. Cei doi au relatat ulterior că în timp ce se deplasau cu autoturismul marca VW Passat pe raza satului Udești, pe direcția Liteni-Suceava, în dreptul Primăriei Udești, din contrasens, dar pe același sens cu ei, se deplasa un autoturism marca Dacia. Tânărul de 27 de ani a băgat mașina în marșarier și a rulat în jur de 400-500 de metri, pentru a evita un impact.
Din Dacia care circula pe contrasens a coborât, în fața poliției, un bărbat care era în vizibilă stare de ebrietate. Bărbatul, identificat ulterior în persoana lui Vasile Julinschi, în vârstă de 51 de ani, din Poieni – Udești, a declarat inițial că refuză să sufle în etilotest, însă este de acord să i se recolteze probe biologice de sânge.
Polițiștii au reclamat și infracțiunea de ultraj
Comportamentul său agresiv i-a vizat și pe polițiști, susțin anchetatorii.
Comisarul Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, a declarat: „În momentul în care i s-a solicitat să se urce în autospeciala de poliție, fără motiv, bărbatul de 51 de ani l-a lovit cu pumnul pe unul dintre polițiști, fiind încătușat și condus la spital, unde, la ora 23.45, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,38 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”.
Un amănunt important este că alcoolemia imensă a rezultat la 23.45, deci la aproape două ore de la momentul incidentului din trafic.
În mod normal, concentrația de alcool în sânge are o valoare dublă față de cea în aerul expirat, astfel că alcoolemia bărbatului ar fi de cel puțin 2,8 g/l alcool în sânge.
Șoferul pericol public a ajuns în arestul IPJ Suceava
Bărbatul în vârstă de 51 de ani a fost pus sub acuzare, deocamdată, pentru conducerea unui autoturism sub influența alcoolului, totodată fiind sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, pentru infracțiunea de ultraj față de agentul lovit. Ieri dimineață, după audieri, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore, în baza căreia acesta a fost introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava.
Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava urma să stabilească ce măsuri restrictive va lua în continuare față de șoferul din Poieni – Udești. Totodată, procurorul urma să stabilească și dacă din probatoriul existent rezultă că sunt întrunite elementele infracțiunii de ultraj.
Pericol public
Scene incredibile pe șosea: Un șofer mort de beat circula pe contrasens, iar altul în marșarier, pentru a evita impactul






