Sârbu: E nevoie să facem un pas către un plus de coerență în ce privește salarizarea



Ministrul Muncii, Familiei și protecției Sociale, Marian Sârbu, a declarat că susține majorarea salariului minim la 705 lei din 2010, chiar dacă va trebui modificată grila din Contractul Colectiv de Muncă, precizând că este nevoie de mai multă coerență în ce privește salarizarea.
Marian Sârbu a mai spus că este un susținător al ideii potrivit căreia valoarea salariului minim ar trebui să fie aceeași cu a coeficientului I din Legea unitară de salarizare.
„Cred că salariul minim pe economie trebuie să fie 705 lei, cât e în legea unitară, chiar dacă ar trebui renegociată grila unică din Contractul Colectiv de Muncă. E nevoie să facem un pas către un plus de coerență în ce privește salarizarea”, a mai spus ministrul Muncii.
Patronatele acceptă majorarea salariului minim pe economie doar cu condiția înghețării celorlalte salarii până la ieșirea din criză, iar sindicatele cer ca discutarea acestei probleme să țină cont de politica salarială din România.
Președintele UGIR 1903, Cezar Corâci, a declarat, la finalul discuțiilor de la Ministerul Muncii privind majorarea salariului minim pe economie, că patronatele și sindicatele au căzut de acord asupra unor principii și deziderate.
Corâci a precizat că patronatele au propus confederațiilor sindicatelor și reprezentanților Guvernului ca majorarea salariului minim să fie făcută doar în condițiile în care se renunță la grila unică din contractul colectiv de muncă unic la nivel național, astfel încât salariile care au valoarea peste salariul minim să poată fi înghețate până la finalizarea crizei economice.
Patronatele au explicat că majorarea salariului minim brut la 705 lei ar însemna pentru bugetul de stat o creștere de 18 la sută, iar pentru mediul privat o majorare de 14 la sută, care ar fi nesustenabilă.
Președintele UGIR 1903 a precizat că la nivel de ramură, salariul minim pe economie a fost deja negociat cu sindicatele și stabilit la 650 de lei și nu exclude varianta ca acesta să fie păstrat chiar în condițiile în care Guvernul va decide ca salariul minim la stat să fie de 705 lei.
Corâci a mai spus că s-a convenit, împreună cu sindicatele, că în negocierile privind stabilirea salariului minim ar trebui făcută și o reanalizare a politicii salariale din România.
La rândul său, președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat că a susținut necesitatea de a discuta despre salariul minim în contextul politicii salariale din România pentru că, altfel, orice discuție pe acest subiect, n-ar duce nicăieri.



Recomandări