Control

Șapte unități școlare, verificate pentru prima dată de ARACIP

Școlile vizate nu au trecut niciodată printr-un proces de autorizare sau acreditare
Școlile vizate nu au trecut niciodată printr-un proces de autorizare sau acreditare

Activitatea a șapte școli din județul Suceava va fi verificată, până la finele acestui an școlar, de inspectori din cadrul Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), potrivit planului de control întocmit de instituție.
Pe lista celor de la ARACIP sunt atât școli din mediul rural, cât și din mediul urban, care nu au mai fost până în prezent evaluate de inspectorii Agenției: Școala Gimnazială Nr. 1 Vadu Moldovei, Școala Gimnazială „Iorgu G. Toma” Vama, Școala Gimnazială Nr. 4 Vatra Dornei, Școala Gimnazială Verești, Școala Gimnazială Corocăiești, Școala Gimnazială Nr. 2 Vicovu de Jos – Remezău, Școala Gimnazială Nr. 1 Vicovu de Sus.
„Sunt școli care prin efectul prevederilor art. 40 din OUG nr. 75/2005, aprobată prin Legea nr. 87/2006, cu modificările și completările ulterioare, au fost considerate acreditate și care nu au trecut niciodată printr-un proces de autorizare/acreditare”, informează ARACIP.
Potrivit metodologiei, o dată la cinci ani, fiecare unitate de învățământ trebuie să primească vizita unei comisii ARACIP. Cu toate acestea, nici una dintre școlile nominalizate pentru verificări nu a solicitat, de când s-a înființat organismului de control, vizita evaluatorilor.
În total, 300 de școli din țară care nu au fost verificate până în prezent vor fi evaluate până la finele acestui an.
Ce verifică ARACIP
În agenda vizitelor evaluatorilor sunt cuprinse activități ca: asistențe la ore, verificarea actelor instituției, vizitarea spațiilor școlare, interviuri cu părinți, elevi, cadre didactice, aplicarea unor chestionare, studierea rezultatelor elevilor. Se mai urmăresc aspecte precum dotările cabinetului medical, consilierea școlară, biblioteca, comisiile din școli, activitatea consilierului educativ etc. Studierea documentelor școlare este un punct foarte important din agenda ARACIP, școlile trebuind să prezinte, printre altele, autorizația sanitară de funcționare de la Direcția de Sănătate Publică și autorizația de funcționare emisă de Inspectoratul pentru Situații de Urgență.
Echipele de control vor întocmi, la final, rapoarte cu privire la cele evaluate. Finalitatea acestor verificări este obținerea unui atestat privind nivelul de calitate al acestor unități, valabil cinci ani.
Reprezentanții ARACIP menționează că scopul acestor verificări nu este de a identifica vinovați sau hibe ale unităților, ci de a îmbunătăți și remedia problemele.

Recomandări

Elevi hipoacuzici din toată țara au participat, la Bivolărie, la Concursul „Comunicăm prin gest, culoare și mișcare”

„100 de copii pentru 100 de stejari”. Elevi ai Școlii Nr. 4, într-o acțiune de plantare la Dărmănești

Rezultate bune pentru elevii școlii din Iaslovăț, la Olimpiada de Biologie pentru Gimnaziu „George Emil Palade”

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local

Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local
Străpungerile rutiere din curțile școlilor nr. 3 și Ion Creangă, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local