PSD Suceava vrea ca până la 1 septembrie să aibă toți oamenii puși pe funcțiile negociate cu PD-L și declară că în caz contrar va solicita miniștrilor PSD să schimbe directorii PD-L din instituțiile pe care le au în subordine. Secretarul executiv al Organizației Județene Suceava a PSD, Corneliu Popovici, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că primele vizate sunt Spitalul de Urgență, Casa Asigurărilor de Sănătate și Inspectoratul Școlar Suceava, care la vârf sunt conduse de PSD și la Suceava au directori PD-L sau susținuți de democrat-liberali. „La Suceava am avut un protocol prin care PSD îi reveneau niște funcții. Nu toate posturile negociate au fost ocupate cu oameni ai PSD și de aceea spun că, dacă până la 1 septembrie acest lucru nu se va întâmpla și nu-și vor retrage oamenii din posturile respective, atunci suntem dispuși să facem demersurile necesare pe lângă miniștrii noștri și, la instituțiile descentralizate din județ care sunt subordonate ministerelor noastre, să numim oamenii noștri. Vom ține cont de faptul că sunt instituții care dau anumite rateuri în momentul de față- Spitalul de Urgență, unde chiar deputatul PD-L Ioan Bălan spune că lucrurile acolo nu funcționează cum trebuie, Casa de Asigurări de Sănătate, unde medicii se plâng că nu au tot ce le trebuie și sunt ceva probleme acolo, și IȘJ”, a declarat Corneliu Popovici.




