Ediția a IX-a

Salonul Național de Artă „Temeiuri” 2016

Asociația Centrul Cultural H.D.U. București (asociație nonprofit constituită cu scopul de a promova arta prin activități specifice – expoziții, simpozioane, cursuri pentru publicul larg, cursuri profesionale, schimburi culturale cu străinătatea și alte evenimente artistice), în parteneriat cu Asociația Atheneum și Uniunea Artiștilor Plastici din România, organizează, în perioada 4 mai – 3 iunie 2016, a IX-a ediție a Salonului Național de Artă Temeiuri (cunoscut și ca Salonul de Primăvară), având tema „Oglindire și transfigurare”.
Salonul este deschis în exclusivitate artiștilor plastici profesioniști, membri ai UAP din România și absolvenți ai Universităților de Artă. Data limită de primire a una până la cinci lucrări propuse pentru preselecție este 4 aprilie a.c., dată până la care vor fi trimise prin e-mail, la adresa temeiuri.sna@google.com, imaginile lucrărilor, titlul, tehnica, dimensiunile, datele de contact ale artiștilor (telefon, adresa de e-mail).
Selecția rezultată în urma prejurizării va fi comunicată în data de 12 aprilie, pe pagina de internet a Salonului Național de Artă (temeiuri.blogspot.com.).
Lucrările selectate vor fi aduse la Sala „Constantin Brâncuși” a Palatului Parlamentului, str. Izvor nr. 3, București, până la data de 25 aprilie.
Taxa de participare este de 65 lei pentru o lucrare, 50 lei pentru două lucrări și 40 lei pentru fiecare din a treia până la a cincea lucrare și include editarea unui exemplar gratuit al catalogului expoziției fiecărui participant.
Vernisajul Salonului, urmat de o conferință, va avea loc în data de 4 mai 2016, la ora 18.00.
Persoane de contact: Dan Munteanu (0744.755.376), Rodica Ioana Ghilea (0721.328.311) și Bogdan Severin Hojbotă (0722.209.984).

Recomandări

Au început înscrierile pentru Atelierele de artă pentru copii „Din secretele maeştrilor – lumină şi culoare”

„Roata de Foc”, expoziție dedicată figurii emblematice a Sfântului Ilie, la Galeria de Artă „Ion Irimescu” Suceava

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de materiale plastice

Țara Dornelor devine prima destinație montană din județ în care se implementează un amplu proiect pentru curățirea râurilor de plastic

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Artistul Viorel Corodescu COV, sărbătorit la 80 de ani, printr-o expoziție retrospectivă a 55 de ani de caricatură sub semnătura sa