De astăzi

S-au deschis terasele

Terasele își deschid „porțile” pentru suceveni începând de astăzi
Terasele își deschid „porțile” pentru suceveni începând de astăzi

Terasele își deschid „porțile” pentru suceveni începând de astăzi. Până acum, Primăria Suceava a eliberat 12 certificate de urbanism și trei autorizații de construcții, pentru altele cinci fiind depuse documentațiile. Comparativ cu anul trecut, când au funcționat 17 terase, viceprimarul Sucevei Viorel Seredenciuc se așteaptă la un număr mai mare de solicitări.
Chiar dacă patronii au primit autorizație începând cu ziua de azi, mai multe terase au început să funcționeze de ieri. „Ținând cont că e vreme frumoasă, am instalat corturile de azi, dar începând cu 1 mai, mai ales că e și sărbătoare, vom aștepta mai mulți clienți”, ne-a spus patronul unei terase de pe strada Universității.
„S-ar putea să avem solicitări de eliberare a autorizațiilor pentru construirea teraselor sezoniere și după 1 mai, dacă totul e în regulă, n-avem temei să nu le aprobăm”, a declarat viceprimarul Viorel Seredenciuc. Taxa de ocupare a domeniului public e de 18 lei/mp/lună. Conform unei hotărâri de Consiliul Local, terasele din oraș vor fi deschise de azi și vor funcționa legal în perioada 1 mai – 30 septembrie.

Recomandări

Radu Bores: „Sala Polivalentă Suceava ar trebui inaugurată cu un concert de anvergură internațională. Andre Rieu ar fi fost o idee”

Început de slujire sub semnul păcii și al comuniunii – instalarea părintelui Viorel-Ioan Cozmei ca paroh al Parohiei Calafindești