S-a urcat beat pe bicicletă și s-a izbit cu ea într-un autoturism

Biciclistul s-a ales cu dosar penal
Biciclistul s-a ales cu dosar penal

Un bărbat în vțrstă de 47 de ani s-a ales cu dosar penal după ce s-a urcat beat pe biocicletă și s-a izbit cu ea de un autoturism, apoi a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți, în jurul orei 19.30, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DC 65, din comuna Verești, un localnic de 54 de ani nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului spre stânga, către un DC neclasificat, și a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 47 de ani din aceeași localitate.Din accident a rezultat rănirea ușoară a biciclistului, care a fost transportat la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru biciclist, care, la spital, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Recomandări

O femeie s-a urcat la volan fără permis, cu fiul în mașină, pentru o manevră de întoarcere și s-a răsturnat cu mașina într-un pârâu

Șofer beat turtă, filmat de martori în timp ce pătrundea pe contrasens, înainte de a provoca un accident

În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat
În urma verificării cu etilotestul a rezultat că șoferul pericol public, avea, la acea oră matinală, concentrația de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat

Beat și fără permis, un fugar de poliție și-a exprimat regretele pentru faptele sale, înainte de a fi reținut în arest

Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o
Tânăr de 24 de ani, arestat pentru că a intrat în casă peste fosta iubită și a violat-o