S-a „scos” și Moșu’!

Nu-mi aduc aminte să fi scris de multe ori de bine despre Ion Țiriac. Ba dimpotrivă. Am punctat, în acest ziar și în altele, ba și la radio ori la TV nenumăratele momente în care Țiriac (omul, nu tenismanul care împreună cu Ilie Năstase alcătuia un dublu absolut excepțional, printre performanțele lor numărându-se, dacă țin bine minte, și un Roland Garros câștigat) parcă cerea admonestarea în presă. Acum două zile însă, același Țiriac a făcut un gest remarcabil pe care, ca fair-player ce sunt, mă simt obligat să-l aduc și la cunoștința celor ce încă nu au aflat. Ei bine, domnul Țiriac a donat unul dintre avioanele sale, și nu un „jaf”, pentru a fi folosit de SMURD, de Ministerul Sănătății, de cine-o mai fi, probabil în ideea ca asemenea tragedii ca aceea de săptămâna trecută să nu se mai producă. Desigur, vor exista și cârcotași care să bage textele obișnuite în asemenea situații, precum: „Mai dă-l în mă-sa, putea să o facă mai de demult” sau „La banii lui nu se simte” ori „A vrut să se mai dea mare încă o dată”. Și altele asemenea, din același registru. Mi-a plăcut și răspunsul lui. La întrebarea reporteriței: „De ce ați făcut-o, domnule Țiriac?”, Moșu’ a răspuns ceva de mare bun-simț: „Din același motiv pentru care ai fi făcut-o și dumneata, domnișoară, dacă ai fi avut un avion sau două sau mai multe!”. Nu vreau să spun aici că asta îl absolvă cumva de păcatele trecute (și, desigur, viitoare!), nici nu mi-l va face mai simpatic atunci când vorbește „rumânul” din el despre „rumâni”, dar gestul e splendid și vine exact în momentul în care trebuia făcut. Nu-mi aduc aminte de ceva asemănător în biografia vreunuia din miliardarii neamului, fie ei din neamul Becali, Columbeanu, Țânțăreanu. Iar asta poate și pentru că între modul în care Țiriac a făcu avere și cel în care au făcut ceilalți există totuși niscai deosebiri. Fundamentale. Salut încă o dată gestul cu adevărat umanitar al sportivului Ion Țiriac.

Recomandări

Duminica a II-a după Rusalii (a Tuturor Sfinților Români) – Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Calinic

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Încă o speranță s-a făcut praf pentru primarul suspendat din Mitocu Dragomirnei, Radu Reziuc, care rămâne în arest la domiciliu

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna