Eroare cu repercusiuni grave

S-a răsturnat cu tirul pe calea ferată, din cauza vitezei neadaptate



Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești

Un tir care se deplasa pe DN 17, dinspre Vatra Dornei spre Suceava, s-a răsturnat pe calea ferată, la Iacobeni, din cauză că șoferul nu a redus viteza. Accidentul s-a petrecut ieri, în jurul orei 12.00, iar din fericire cele două persoane care se aflau în mașină au scăpat fără leziuni. Traficul feroviar de pe linia care leagă Moldova de Ardeal a fost întrerupt o perioadă de timp, însă din fericire rețeaua de înaltă tensiune nu a fost afectată, iar trenurile de călători au circulat pe un fir, cu restricții.
Din cercetările polițiștilor de la Serviciul Județean Transporturi Suceava rezultă că bărbatul de la volan, Marian I., în vârstă de 44 de ani, din Grănicești, care conducea un vehicul greu al unei firme din Suceava, care nu era încărcat, nu a adaptat viteza în zona de curbă ușoară și de trecere la nivel cu calea ferată, scăpând vehiculul de sub control. Tirul s-a răsturnat peste parapetul de protecție, la o diferență de nivel de câțiva metri. Cabina s-a răsturnat în gabaritul căii ferate, în timp ce remorca a rămas suspendată.
Pompierii de la Detașamentul Vatra Dornei, alături de lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Iacobeni, au intervenit pentru a debloca calea ferată. După ce la fața locului au fost aduse o volă și un TAF, vehiculul greu a putut fi ridicat. Intervenția s-a încheiat în jurul orei 15.30.
Pe numele șoferului va fi deschis dosar penal pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă, prevăzută de articolul 332 din Codul Penal.
Al treilea accident cu șoferi care nu sunt atenți la trecerile la nivel cu calea ferată
Comisarul Levente Burcă, șeful Serviciului Județean al Poliției Transporturi Suceava, a atras atenția asupra faptului că acesta este al treilea accident de acest gen petrecut recent pe raza județului. Astfel, pe 1 iunie, pe magistrala 500, spre Capitală, la intrarea în Dolhasca dinspre Liteni, un bărbat din Fălticeni, care conducea un VW Passat, nu a adaptat viteza la o trecere la nivel cu calea ferată, scăpând mașina de sub control. Autoturismul a rămas suspendat pe semaforul de la trecerea la nivel cu calea ferată, provocând pagube serioase. Tot recent, pe 24 mai, un șofer de tir din Bihor a forțat o trecere la nivel cu calea ferată, la Gura Humorului, remorca vehiculului greu fiind agățată de un tren InterRegio.
Comisarul Burcă a avertizat că în toate cazurile, pe numele șoferilor se deschide dosar penal pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă, așa cum este prevăzută de Codul Penal. Pe lângă riscul enorm al pierderii de vieți, șoferilor care provoacă astfel de accidente li se impută și pagubele produse infrastructurii feroviare și eventual întârzierile provocate.


Remorca a rămas suspendată
Remorca a rămas suspendată
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești
Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești


Recomandări

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei

Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei
Tânăr de 17 ani, mort după o coliziune între o motocicletă și un BMW. Polițiștii au constatat neacordare de prioritate, dar și indicii ale vitezei