Fluidizarea traficului rutier în municipiul Suceava, prin realizarea unei rute alternative de circulație înspre Botoșani, este vizată de o serie de licitații demarate de Primăria Suceava, pentru infrastructura rutieră aferentă noului pod peste apa Sucevei.
„O prioritate pentru noi este fluidizarea traficului în municipiul Suceava. S-au văzut îmbunătățiri după finalizarea rutei ocolitoare nr. 1 – avem una dintre cele mai frumoase rute din România, în top 5. Acum lucrăm la ruta alternativă Suceava – Botoșani, acolo unde s-au finalizat în mare parte lucrările la pod, vrem să creăm calea de acces, drumul. Lucrarea se face în două etape – prima de la intersecția Calea Unirii cu Traian Vuia până la pod, iar în etapa II, de la pod până la DN 29”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.
Pentru prima etapă sunt deja aprobați indicatorii tehnico-economici – sunt mai multe lucrări care trebuie efectuate, împărțite în trei loturi de licitație.
„Primul lot, cel mai important, este cel de realizare a drumului și a canalizării pluviale – licitația va avea loc pe 20 decembrie.
Valoarea totală a lucrărilor este de 13,8 milioane lei pentru proiectare și execuție, iar termenul de realizare 19 luni.
Lotul II – realizarea podului de 25 de metri peste pârâul Cetății și consolidarea malurilor – 4,5 milioane lei.
Lotul III – sensul giratoriu de la intersecția străzilor Calea Unirii cu Traian Vuia.
Îmi doresc ca din primăvară să se lucreze efectiv la realizarea acestei rute alternative”, a explicat Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că pe 10 decembrie va avea o întâlnire cu reprezentanții Băncii Mondiale, care fac studiul pentru Comisia Europeană, unde este prinsă la finanțare, pe Zona Funcțional Urbană – ZUF, ruta ocolitoare nr. 2 a municipiului Suceava: E 85 – Cumpărătura – Ipotești – Tișăuți – Salcea.
„Astfel am realiza ceea ce vrem de multă vreme, un inel ocolitor al municipiului Suceava. Sunt lucrări absolut necesare pentru a avea un trafic cât de cât normal în municipiul reședință de județ”, a concluzionat edilul sucevean.





