Echipa națională

Răzvan Lucescu și-a găsit avocați după dezastrul cu Israel

Viorel Moldovan crede că nu avem cu cine să emitem pretenții
Viorel Moldovan crede că nu avem cu cine să emitem pretenții

Antrenorul echipei FC Brașov, Viorel Moldovan, a declarat, vineri, că Răzvan Lucescu nu poate fi învinovățit pentru înfrângerea din amicalul cu Israel, deoarece selecționerul nu a avut de unde să aleagă fotbaliști mai valoroși, pentru a putea avea „pretenții”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Hai să fim realiști și să recunoaștem, ce putea să facă și Răzvan Lucescu, și mai ales cu cine? Asta este, dacă nu ai de unde alege, nu poți să ai cine știe ce pretenții. Poate că are dreptate Marian Iancu (n.r. – președintele FC Timișoara), cel care a lansat o ipoteză interesantă, și anume că trebuie să pornim de la zero, chiar dacă asta înseamnă să sacrificăm o calificare sau mai multe la un turneu final. Acesta este nivelul și aceștia sunt fotbaliștii acum. Ce putem face altceva?”, a spus Moldovan.
Antrenorul brașovean a mai spus că i-a plăcut prestația mijlocașului echipei FC Brașov, Mihai Roman, în meciul cu Israelul, și că speră ca acesta să evolueze la fel de bine și la echipa de club. „Mihai trebuie să revină cu picioarele pe pământ și să joace constant bine. Eu aștept mult mai mult de la el, pentru că are un potențial fantastic. Trebuie să își revină, pentru că altfel va sta lângă mine pe bancă. Eu nu aștept pe nimeni, pentru că nici meciurile nu mă așteaptă pe mine. Voi alege mereu jucători care să își facă treaba în teren. Am discutat mult cu Mihai, voi mai discuta și sper să înțeleagă foarte bine toate aceste lucruri. E nevoie să revină printre pământeni. Convocările la echipa națională fac bine oricărui jucător, însă asta trebuie să îi responsabilizeze foarte mult și să îi facă să joace mereu foarte bine”, a precizat tehnicianul formației brașovene.
Echipa națională a României a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 2-0 (1-0), de prima reprezentativă a Israelului, într-un meci amical disputat pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara. Golurile oaspeților au fost marcate de Benayoun ’45 și Barda ’85 (penalti).

Recomandări

Formația Revine și-a asigurat titlul de campioană a celei de-a XXIV-a ediții a Campionatului Județean de Old-Boys cu o etapă înainte de final

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Festivalul cultural-filantropic pentru copii și tineri „Sânzienele copiilor”, ediția a V-a, la Vicovu de Sus

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna