Băsescu:

Rămășițele structurilor regimului comunist, vizibile în campanie



Traian Băsescu: „Poporul român nu mai are capacitatea de a tolera impostura”. Foto: Sorin LUPȘA
Traian Băsescu: „Poporul român nu mai are capacitatea de a tolera impostura”. Foto: Sorin LUPȘA

Președintele Traian Băsescu a declarat, ieri, că în prezent structurile regimului comunist nu mai funcționează, existând doar rămășițe ale acestuia, „oameni mai mult sau mai puțin capabili să ne înșele”, precizând că acest lucru se observă și în această campanie.
Președintele Băsescu a mai declarat că niciodată nu va îndrăzni să se considere un anticomunist, dar că nici nu va accepta ideea că cei 50 de ani de comunism trebuie să rămână ascunși.
Volum de mărturii.
Șefului statului a participat la evenimentul de lansare a unui volum de mărturii despre perioada comunistă lansat de Ticu Dumitrescu. Lansarea avut loc la Institutul Cultural Român în ziua în care Ticu Dumitrescu împlinește 80 de ani.
Autorul volumului a declarat la începutul evenimentului că a scris această carte pentru că a considerat de datoria sa să relateze perioada pe care a trăit-o, cu toate atrocitățile acesteia.
„Nimic din strădaniile mele decembriste nu s-au putut realiza”, a mai spus Ticu Dumitrescu. El a adăugat că nu trebuie uitat faptul că președintele Traian Băsescu a găsit mijloacele de a determina serviciile de informații să pună la dispoziția CNSAS arhivele fostului regim.
Băsescu a precizat că nu a înțeles de la început lupta celor care după revoluție s-au angajat în aflarea adevărului despre cei 50 de ani de comunism. „Am avut însă șansa uriașă să fiu un om care se poate educa din mers”, a spus Băsescu.
El a adăugat că nu va accepta niciodată ideea că cei 50 de ani de comunism trebuie să rămână ascunși. „Niciodată nu o să îndrăznesc să mă consider unul dintre dumneavoastră, dintre anticomuniști, dar niciodată, în același timp, nu voi accepta ideea că acei 50 de ani trebuie să rămână ascunși”, le-a spus Băsescu celor prezenți la evenimentul de lansare.
„Rămășițele funcționează”.
În continuare Băsescu a spus că în anii ’90 exista un mare semn de întrebare, justificat, legat de măsura în care structurile fostului regim continuă să producă efecte și să fie active. „Astăzi, structurile de putere ale fostului stat comunist nu mai funcționează, v-o spun cu responsabilitatea unui șef de stat. Ce funcționează însă: rămășițele umane ale unui sistem, care se manifestă, oameni care au trăit în vechiul sistem din muncă de partid”, a spus Băsescu.
El a menționat că democrația le permite acestora să vorbească, ceea ce este foarte bine că se întâmplă. „(Democrația – n.r.) le permite să încerce să își facă adepți. Depinde de noi, de fiecare dintre români, cât ia din aceste povești, din jumătățile de măsură pe care unii dintre politicieni încearcă să le dea societății românești”, a spus Băsescu.
El a insistat asupra ideii că nu mai există nici o posibilitate care România să mai fie condusă după perceptele fostului regim, menționând însă că există încă oameni ” mai mult sau mai puțin talentați în a păcăli”. „Și vedem asta și în această campanie, pentru că suntem în plină campanie electorală, oameni mai mult sau mai puțin capabili să ne înșele, dar poporul român nu mai are capacitatea de a tolera impostura”, a spus Băsescu.



Recomandări