Radarele au făcut ravagii printre șoferi: peste 550 de amenzi și 68 de permise ridicate

Control trafic
Control trafic

Polițiștii de la Serviciul Rutier Suceava, împreună cu formațiunile rutiere din teritoriu, au organizat, în perioada 19-21 martie, o acțiune de control axată pe depistarea șoferilor care circulă cu viteză peste limita legală, așadar cu radarele din dotare. Numărul de sancțiuni aplicate este mare, în cele trei zile fiind date nu mai puțin de 559 de amenzi, în valoare de peste 330.000 de lei.
Atrage atenția și faptul că în cadrul acțiunii au fost suspendate și 68 de permise de conducere, cele mai multe pentru depășirea limitei de viteză cu mai mult de 50 de kilometri la oră, respectiv pentru depășiri neregulamentare.
Polițiștii au retras și 15 certificate de înmatriculare și au constatat două infracțiuni la regimul rutier. Chiar dacă scopul acțiunii era legat în special de combaterea vitezei, în comuna Satu Mare a fost depistat un localnic care conducea un autoturism fără a avea permis de conducere.
Tot la finele săptămânii trecute, seara și noaptea, a avut loc un alt doilea control rutier care a urmărit depistarea șoferilor băuți, în acest sens fiind efectuate 370 de testări cu aparatul etilotest.
În cadrul acestei acțiuni polițiștii au reținut în vederea suspendării alte zece permise de conducere, au retras 7 certificate de înmatriculare și au constatat 11 infracțiuni la regimul rutier.
Se poate observa că per total, în cele trei zile, polițiștii rutieri au suspendat nu mai puțin de 78 de permise de conducere.

Recomandări

Număr record de peste 2.000 de permise reținute de la șoferi vitezomani sau puși pe depășiri neregulamentare

Noua tehnologie a polițiștilor golește buzunarele șoferilor suceveni obișnuiți să conducă mașini fără ITP valabil

Piese auto, îmbrăcăminte și parfumuri ale unor cunoscute branduri, în valoare de 300.000 de euro, ridicate de polițiști

Cele mai multe accidente cu mașini lovite de tren, pe zona Rădăuți, în ciuda vitezei reduse și a trenurilor puține