Solidaritate

PSD Fălticeni, solidar cu profesoara de la Colegiul „Mihai Băcescu” care a intrat în greva foamei

Social democrații din municipiul Fălticeni și-au anunțat solidaritatea față de acțiunea de protest demarată joi de liderul de sindicat de la Colegiul „Mihai Băcescu” din localitate, Viorica Ionițe, care a intrat în greva foamei nemulțumită de diminuarea salariilor în învățământ și de prestația ministrului Educației, Daniel Funeriu.
Președintele PSD Fălticeni, deputatul Ioan Stan, a criticat comportamentul „obtuz” al ministrului Educației și a declarat că va sprijini orice acțiune a cadrelor didactice menite să le apere drepturile și demnitatea.
„Organizația Municipală Fălticeni a PSD își declară cu întreaga sa considerație solidaritatea cu acțiunea de protest a doamnei profesor Viorica Ionițe. Printre noi se numără colegi ai domniei sale și părinți ai generației de elevi ce i-au primit îndrumarea și sprijinul. Printre noi se numără și parlamentari care nu vor înceta să apere încă o dată și încă o dată cauza profesorilor sărăciți de diminuarea salariilor disprețuiți de propriul ministru, care refuză să-i audă, și amenințați de intenția Guvernului de a-și asuma răspunderea pe o lege a educației incompatibilă cu școala românească și cu slujitorii ei. Rămânem până la capăt solidari cu gestul omului și dascălului Viorica Ionițe, căreia îi oferim tot sprijinul moral”, a declarat Stan.

Recomandări

O nouă experiență de formare inițială la nivel European pentru elevii Colegiului National „Nicu Gane”, Fălticeni

Turcia – destinația celei de a doua întâlniri de proiect pentru elevi și profesori ai Colegiului „Vasile Lovinescu”, Fălticeni

Programul „Educație prin teatru” de la Fălticeni, ediția a IV-a, în colaborare cu Teatrul pentru Copii și Tineret „Vasilache”