Camera Deputaților

PSD a depus moțiunea simplă privind Agricultura

PSD a depus, ieri, la Camera Deputaților, moțiunea simplă pe tema Agriculturii intitulată „Patru milioane de lei pentru fiecare subvenție și pentru fiecare hectar de teren arabil”, a anunțat, în plenul Camerei, deputatul PSD Ioan Munteanu.
Munteanu a precizat că moțiunea a fost semnată de 58 de deputați ai PSD.
Liderul PSD, Mircea Geoană, a anunțat, luni, la finalul ședinței Biroul Permanent Național al partidului, că PSD va depune două moțiuni simple, una la Camera Deputaților pe domeniul Agriculturii, iar cealaltă la Senat privind Sănătatea.
Geoană a spus că formațiunea sa va iniția o moțiune simplă pe tema Agriculturii la Camera Deputaților, care va fi una constructivă și va cuprinde soluțiile identificate de PSD la criza actuală din acest domeniu. El a mai arătat că moțiunea simplă, cu propunerile pe care le va cuprinde, va deveni obligatorie pentru Guvern, în sensul implementării respectivelor soluții, dacă moțiunea va fi adoptată de Camera Deputaților.
Pe de altă parte, PD și PLD au anunțat, luni, în plenul Camerei, depunerea a două moțiuni simple pe Agricultură și Sănătate.

Recomandări

O delegație a PSD Suceava din care au făcut parte 29 de primari a efectuat o vizită oficială la Parlamentul European

Deputatul Valentin Răducea critică intenția Ministerului Transporturilor de a majora prețul rovinietei: „Rovinieta crește, dar drumurile rămân aceleași”

Suceveanul Cristian Șologon și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor

Suceveanul Cristian Șologon și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerului Transporturilor
Suceveanul Cristian Șologon și-a depus demisia din funcția de secretar de stat în Ministerului Transporturilor