Protocol de colaborare între Primăria Suceava și Ministerul Culturii

Primăria municipiului Suceava va încheia un protocol de colaborare cu Ministerul Culturii pentru o perioadă de cinci ani, a anunțat primarul Ion Lungu. Documentul care va fi semnat la București luni, 3 octombrie, vizează implementarea unor proiecte de dimensiune europeană, derularea unor programe de formare culturală și realizarea unui catalog de promovare sub sigla Ministerului Culturii.
”Orașele care au pierdut cursa pentru Capitala Culturală Europeană 2021 vor avea posibilitatea să semneze un protocol de colaborare cu Ministerul Culturii pe o perioadă de cinci ani. Pentru prima etapă vom merge pe trei lucruri, și anume proiecte de dimensiune europeană, programe de formare culturală, management în domeniul cultural și realizarea unui catalog de promovare. După semnarea protocolului vom lucra la un calendar de acțiuni comune cu Ministerul Culturii. Săptămâna asta a avut loc o întâlnire la București unde am delegat-o din partea mea pe Carmen Steiciuc (n.r. – director general al Teatrului „Matei Vișniec”), care a colaborat la proiectul Suceava – Capitală Culturală Europeană 2021. O voi mandata să reprezinte Suceava pe partea de acțiuni culturale pe care le vom face cu Ministerul Culturii”, a declarat Ion Lungu.

Recomandări

Serghei Boghiu, șeful de promoție al Facultății de Inginerie Alimentară: „Cele mai importante câștiguri sunt oamenii pe care îi întâlnești și experiențele care te formează”

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit

„Interferențe lingvistice și culturale la Cernăuți și în lume”, denumirea colocviului organizat în Ucraina de Lectoratul de Limbă Română al USV

Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană
Prof. univ. dr. Ștefan Purici, prorector al USV cu imaginea universității, relații internaționale și dezvoltare europeană