Proteste ale angajaților din mai multe instituții

Proteste ale angajaților din mai multe instituții
Proteste ale angajaților din mai multe instituții

În jur de 50 de angajați de la Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Suceava și de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecții Sociale au ieșit la un protest spontan în fața instituției, marți, de la ora 10.00. Angajații sunt nemulțumiți că salariile lor nu au mai crescut din 2010. Ei au declarat că au cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în aceeași situație fiind mai toții angajații instituțiilor din subordinea Ministerului Muncii. Unii dintre angajații de la cele două instituții amintite mai sus au lefuri apropiate de salariul minim pe economie ori chiar doar salariul minim pe economie. Este și cazul unor salariați cu studii superioare.Un consilier superior gradația 5 de la Agenția Județeană de Plăți și Inspecții Sociale, cu cea mai mare vechime, are salariul echivalent cu al unui șofer de la primărie, au spus nemulțumiții. La protest s-au afișat mesaje de genul „Avem cele mai mici salarii din sistemul bugetar”, „Salarii identice cu celelalte salarii din aceeași familie ocupațională”.

Proteste ale angajaților din mai multe instituții
Proteste ale angajaților din mai multe instituții
Proteste ale angajaților din mai multe instituții
Proteste ale angajaților din mai multe instituții

Recomandări

Angajații celui mai mare centru de recuperare neuropsihiatrică din țară, de la Sasca Mică, au primit preaviz și până joi trebuie să opteze pentru alt post

Primăria Suceava anunță că la început de 2026 se înregistrează cea mai bună situație financiară din ultimii 22 de ani