Premiere

Proiectul „Ajutor la teme”, ediția a VII-a, la final

Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” Suceava organizează vineri, 16 iunie, de la ora 12.00, în Sala de Artă “Elena Greculesi”, festivitatea de premiere a elevilor participanți la proiectul “Ajutor la teme”.
Beneficiarii proiectului„Ajutor la teme”, aflat în al șaptelea an consecutiv de desfășurare, sunt 42 de copii și tineri instituționalizați în trei centre de plasament sucevene: „Colț Alb”, „Micul Prinț” și „Speranța”. Prin acordarea unor meditații săptămânale la nouă materii școlare, meditații asigurate de 57 de profesori și studenți voluntari, s-a urmărit îmbunătățirea situației școlare a elevilor, reducerea diferențelor de șanse față de colegii lor proveniți din familii normal constituite, dar și ridicarea gradului de încredere în forțele proprii și stimularea potențialului intelectual. Monitorizarea proiectului s-a făcut săptămânal de către inițiatoarea și coordonatoarea proiectului, Nicoleta Tipa, de la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în colaborare cu personalul celor trei centre de plasament.
La evaluarea finală s-a urmărit situația școlară a copiilor. Elevii care au înregistrat cel mai mare progres al notelor la școală, răsplătind eforturile profesorilor voluntari și ale organizatorilor, vor fi premiați de Biblioteca Bucovinei în cadrul acțiunii de pe 16 iunie. După cum au spus organizatorii,proiectul vizează rezultate pe termen lung, educația fiind pentru orice copil punctul de plecare în realizarea socio-profesională ca adult. „Un mic ajutor, venit la momentul potrivit, poate schimba viața unui om. Din acest motiv, dacă avem sprijinul profesorilor, proiectul «Ajutor la teme» va continua și în anii următori”, au completat reprezentanții Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera”.

Recomandări

„Săptămâna Creativității – Viva Kids”, ediția a IV-a, proiect educațional dedicat copiilor cu vârste între 6 și 14 ani

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire