Manifestare

Programul Zilelor Municipiului Rădăuți 2017

Administrația locală a finalizat programul pentru Zilele Municipiului Rădăuți, care se vor desfășura în perioada 30 iunie-2 iulie și care vor cuprinde o serie de manifestări pentru toate gusturile. Debutul acestora va fi făcut încă de joi, 29 iunie, la ora 14.00, la sediul Casei Municipale de Cultură, cu primirea grupurilor participante la Festivalul Internațional de Folclor „Arcanul”, ediția a XXVI-a. Vineri, 30 iunie, după întâlnirea conducătorilor de grup cu personalități locale la sala de ședințe a Bibliotecii Municipale, la orele 11.00, respectiv 12.15, sunt programate lansările de carte „Polonia între est și vest – 1918 – 2016”, autor prof. dr. Daniel Hrenciuc, și „Poet de contrabandă”, de Cezar Haiura, după care va urma vizitarea Muzeului Etnografic „Samuil și Eugenia Ioneț”. Pentru aceeași zi mai sunt programate târg de antichități, competiții sportive, parada cântecului, dansului și portului popular, apoi, la orele serii, deschiderea oficială a Festivalului Internațional de Folclor „Arcanul” și recitaluri susținute Sofia Vicoveanca, Alexandru Brădățan și Ionela Popescu. Ziua de sâmbătă, 1 iulie, va începe cu o competiție de lupte greco-romane, urmată de streetball, tenis de masă, tenis de câmp, cros și un campionat de fotbal. De la ora 17.00, pe scena Festivalului „Arcanul” vor evolua ansamblurile artistice din străinătate, mai exact din Grecia, Ucraina, Turcia, Serbia și Republica Moldova. Seara se va încheia cu un show susținut de DJ Project și Connect-R. Duminică, 2 iulie, ultima zi a manifestării, va începe cu parada ansamblurilor și festivitatea de închidere a Festivalului „Arcanul” ediția a XXVI-a, urmată de înmânarea Diplomelor de Aur cuplurilor care au împlinit 50 de ani de căsnicie, apoi de un recital de muzică populară susținut deAdriana Bucevschi, Alexandra și Dana Dăncilă, Grigore Gherman și Maria Iliuț, iar de la ora 21.00 va urma un concert cu trupele Proconsul și Cargo. Ediția din acest an a Zilelor Municipiului Rădăuți va fi încheiată, la fel ca și anii trecuți, de un foc de artificii.

Recomandări

Trei zile de tenis spectaculos, cu 27 de sportivi din mai multe orașe ale țării, la Bucovina Tennis Club Rădăuți

La aproape un an de la inundațiile din Bazinul Dornelor, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților continuă să reclădească speranța la Broșteni

Suceava Blues Festival „Fani Adumitroaie” revine între 3 și 5 iulie la Cetatea de Scaun cu artiști internaționali și acces gratuit