Programul național „Ora de Fotbal” a ajuns în școlile gimnaziale din Vatra Dornei

Programul național „Ora de Fotbal” a ajuns joi, 12 februarie, în școlile gimnaziale din Vatra Dornei. În cadrul programului, primarul Marius Rîpan și președintele Asociației Județene de Fotbal și șef al Inspectoratului Școlar, Ciprian Anton, au împărțit mingi și echipamente sportive elevilor. „Ne bucurăm că acest program a ajuns la Vatra Dornei, contribuind la bucuria copiilor atunci când vine vorba de mișcare, spirit de echipă și primele lecții de fair-play”, a spus Rîpan. El a arătat că prin acest program, cadrele didactice din unitățile de învățământ din municipiu desfășoară activități sportive moderne, cu sprijinul materialelor și kiturilor oferite de Federația Română de Fotbal, în parteneriat cu Ministerul Educației.

„Copiii au ocazia să învețe prin joc, să își dezvolte abilitățile motrice și să descopere valorile sportului încă de la vârste fragede – un pas important pentru un stil de viață sănătos și echilibrat. Mulțumiri Federației Române de Fotbal și Ministerului Educației, prin Inspectoratul Școlar Județean, precum și domnului inspector general Ciprian Anton, pentru susținerea acestui program benefic pentru elevii noștri”, a transmis Marius Rîpan.

Recomandări

Nou-promovata în Liga a II-a Cetatea Suceava a început luni pregătirile pentru sezonul viitor, care va începe pe data de 1 august

Elevă transportată la spital după ce a leșinat în timpul probei de limba română, la evaluarea națională

Ziua Universală a Iei va fi sărbătorită la Vatra Dornei printr-un eveniment dedicat tradiției și portului popular