Distincție

Profesorul Roman Istrati, în cartea de onoare a valorilor bucovinene

Profesorul, poetul și publicistul Roman Istrati a fost inclus în „Cartea valorilor bucovinene” la inițiativa prefectului Constantin Harasim
Profesorul, poetul și publicistul Roman Istrati a fost inclus în „Cartea valorilor bucovinene” la inițiativa prefectului Constantin Harasim

Profesorul, poetul și publicistul Roman Istrati a fost inclus în „Cartea valorilor bucovinene” la inițiativa prefectului Constantin Harasim. Evenimentul a avut loc ieri, la Palatul Administrativ, în cadrul ședinței lunare a Colegiului Prefectural. Roman Istrati a primit din partea prefectului „diploma de excelență” pentru întreaga sa activitate.
”Sunteți un ambasador al patriotismului și al românilor de pretutindeni”, i-a transmis prefectul profesorului Istrati. La rândul său, Roman Istrati a spus că distincția îl onorează și a prezentat asistenței ultima sa carte, intitulată „Ștrumfii Kremlinului”, din care a și citit un pasaj. Cu umoru-i specific, profesorul Istrati a constatat că această carte a valorilor bucovinene ”e plină de generali”.
În Cartea de onoare a valorilor bucovinene au mai fost nominalizați managerul Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou”, Vasile Rîmbu, rectorul Universtății „Ștefan cel Mare”, Valentin Popa, președinta Federației Patronale a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Liliana Aghiorghicesei, șeful Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, generalul Ion Burlui, generalul de brigadă în rezervă Zaharia Cojocaru, arhimandritul Iustin Dragomir, starețul Mănăstirii Bogdana din Rădăuți, comandantul Centrului Militar Județean, Mugurel Anton, directorul cotidianului Crai Nou, Dumitru Teodorescu, fostul șef al Serviciului Județean de Ambulanță Daniel Martiniuc și fostul șef al Inspectoratului Județean de Poliție generalul maior în rezervă Neculae Chiaptanaru.

Recomandări

Fălticeniul și-a celebrat valorile. „Ordinul Fălticeni Cultural” a fost acordat unor personalități care onorează comunitatea prin excelență și dăruire

Concurs Județean „Lumea mea – Lumea copilăriei”, ediția a X-a, la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Gura Humorului

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a