Profesorul care a pălmuit un elev, anchetat pentru purtare abuzivă și cu interdicție de a profesa 60 de zile

Școala Gimnazială Nr. 6 Burdujeni-Sat
Școala Gimnazială Nr. 6 Burdujeni-Sat

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava s-au sesizat din oficiu în cazul profesorului de la Școala Gimnazială Nr. 6 Burdujeni-Sat care și-a pierdut cumpătul și a lovit cu palma un elev, imaginile filmate de un alt elev ajungând în mediul online.
Profesorul de engleză Dan Voinescu a fost audiat și plasat sub măsura controlului judiciar, privind comiterea infracțiunii de purtare abuzivă.
Acestuia i s-au impus mai multe interdicții pe perioada celor 60 de zile, inclusiv cea de a profesa.
Chiar dacă părinții nu au depus plângere pentru lovire, procurorii s-au autosesizat privind infracțiunea de ”purtare abuzivă”, infracțiune la care nu este nevoie de plângere prealabilă.
Contactată de Monitorul de Suceava, prof. Ana Mihaela Pantea, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 6, a declarat, vineri dimineață, că nu a fost informată despre interdicția de a profesa a cadrului didactic.
Aceasta a precizat că luni se va întruni o comisie de disciplină și în cadrul școlii, pentru a stabili ce măsuri trebuie luate în acest caz.

Pe filmarea care a făcut vâlvă se aude cum profesorul de engleză Dan Voinescu i-a repetat elevului, pe un ton răstit, după ce l-a pălmuit: „Mai miști?!”, „Mai miști?!”.
Prof. Ana Mihaela Pantea, directorul Școlii Gimnaziale Nr. 6, a declarat că după ce au apărut imaginile în mediul online, a stat de vorbă cu profesorul de engleză, care i-a spus că regretă fapta și i-a povestit cum s-au desfășurat evenimentele. Elevul din clasa a VIII-a a folosit în repetate rânduri, în timpul orei, telefonul mobil, în ciuda faptului că profesorul i-a făcut observație și i-a spus să pună telefonul sub bancă. Elevul nu a ascultat și a fost chemat în fața clasei, unde s-a văzut pe filmare ce s-a întâmplat: profesorul și-a ieșit din fire și l-a pălmuit pe băiat.

Recomandări

Concursul de matematică şi limba română pentru elevii claselor a IV-a şi a VIII-a, la Colegiul „Ștefan cel Mare”

Proiectul internațional „Prietenie fără frontiere”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Proiectul internațional „Prietenie fără frontier”, cu elevi și profesori de la Cacica și Częstochowa

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ

Concursul Județean de Limba Engleză „Behind the Words”, ediția a X-a, un eveniment dedicat performanței și comunicării interculturale

Paisprezece ani de Biodiversity la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” și Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava

Aproape 150 de elevi, din șapte județe, la Concursul Național „Istoria și tradițiile ucrainenilor”, ediția a XVI-a