Profesorii de chimie și fizică, instruiți în meseria de laborant

Profesorii de fizică și chimie din județul Suceava au început săptămâna aceasta cursuri de formare în meseria de laborant.
La instruire au participat peste 100 de cadre didactice din toate zonele județului, interesate de această activitate de formare continuă. Profesorii provin, în mare parte, din instituțiile de învățământ în care nu există la ora actuală laboranți.
Primul modul al cursurilor a constat în abordarea unor teme referitoare la legislația în vigoare cu privire la funcționarea laboratoarelor de chimie și fizică, portofoliul laborantului, monitorizarea activităților în laboratoarele școlare.
Al doilea modul, care s-a derulat ieri, constă în activități practice, lucrări de laborator din programele școlare în vigoare, inclusiv prezentarea și utilizarea unor ustensile, instrumente, aparate moderne de laborator, achiziționate în urma investițiilor aprobate pentru dotarea laboratoarelor, cabinetelor etc. prin O.M.Ed.C nr. 4762/2006, care a impus și pregătirea personalului didactic și didactic auxiliar pentru a utiliza și integra eficient în lecție materialul didactic.
Al treilea modul va consta în îndrumarea și evaluarea a cursanților și se va desfășura în ianuarie 2008.

Recomandări

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

72 de școli din România, Republica Moldova și Ucraina, cu peste 2.000 de elevi și profesori, au participat la ediția a XXIV-a a Festivalului Interjudețean „Zilele Sportului Școlar” de la Putna

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Cursul nominal de schimb – de ce nivelul și volatilitatea nu spun același lucru

Metode interactive de joc și prim ajutor pentru elevii cu C.E.S., la Cercul Pedagogic al Profesorilor Educatori din județ