Trei bărbați au fost prinși în timp ce tăiau ilegal lemne la Hânțești. Potrivit unui comunicat al IPJ Suceava, marți, la ora 13.30, Postul de poliție Hânțești a fost sesizat de reprezentantul Ocolului Silvic Adâncata, despre faptul că în pădurea de pe raza comunei, mai multe persoane taie în mod ilegal material lemnos. La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, jandarmi și specialiști silvici care l-au identificat, la o distanță de aproximativ 400 de metri față de drumul comunal neclasificat ce face accesul către zona denumită generic „Halangescu”, pe un localnic de 34 de ani care transporta cu un atelaj hipo, material lemnos, fără documente de proveniență. Ulterior, în interiorul pădurii, la o distanță de aproximativ 600 metri față de drumul comunal, au fost identificați alți doi localnici, în vârstă de 39 și, respectiv, 43 de ani care aveau asupra lor două drujbe, tăiau copacii și îi secționau pentru a putea fi încărcați și transportați cu atelajul hipo, aceștia declarând faptul că au fost trimiși de proprietarul pădurii, fără să cunoască dacă acesta deține sau nu autorizație de exploatare.Cei trei bărbați au fost sancționați de polițiști și jandarmi pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în cantitate de 4,96 m.c. și valoare de 1.650 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Adâncata.





