Șeful Ocolului Silvic Breaza, Mihai Dan Lițu, și-a recuperat deja autoturismul marca Mercedes GLE, în valoare de 60.000 de euro.
Mașina îi fusese ridicată în cursul zilei de marți, 7 aprilie, cu ocazia perchezițiilor derulate de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava la locuința din Câmpulung Moldovenesc a lui Mihai Dan Lițu, dar și la sediul Ocolului Silvic Breaza.
Decizia de restituire a bolidului a fost luată chiar de procurorul de caz, iar Mihai Dan Lițu și-a ridicat deja vehiculul de la Stroiești, de la depozitul de mașini indisponibilizate al IPJ Suceava.
Momentan, rămân sub ”sechestru” 60.000 de euro, bani găsiți la locuința lui Lițu din Câmpulung Moldovenesc.
Acest dosar în care s-au derulat perchezițiile de săptămâna trecută ar fi plecat de la un control din 27 martie 2026, când polițiștii s-au deplasat într-o partidă constituită de către Ocolul Silvic Breaza pentru un volum total de 811 mc material lemnos, pusă în valoare în anul 2023 fără a mai fi reprimită până în prezent, deși aceasta trebuia reprimită de către delegații Ocolului Silvic Breaza din anul 2023, ocazie cu care au constatat faptul că nu există vreun arbore exploatat sau urme de exploatare, constatându-se că toți arborii sunt în picioare, deși în aplicația SUMAL 2.0 figurau ca fiind exploatați, partida mai sus amintită fiind cu stoc 0, creându-se astfel un prejudiciu de aproximativ 85.000 de euro.
Mai trebuie spus că în ciuda acuzațiilor aduse, împotriva lui Mihai Dan Lițu nu a fost luată nici o măsură preventivă, nici măcar a controlului judiciar, semn că probele din dosar sunt extrem de subțiri.
- Care sunt acuzațiile aduse lui Dan Mihai Lițu
Potrivit unui comunicat remis de anchetatori, Dan Mihai Lițu este acuzat de comiterea infracțiunii de ”abuz în serviciu”.
”În calitate de şef al Ocolului Silvic Breaza, în exercitarea atribuţiilor de serviciu privind punerea în valoare a masei lemnoase în partida constituită, începând cu data de 07.03.2023, dată la care a fost emis avizul pentru un număr de 515 arbori, cu un volum de 803,33 mc, nu şi-a îndeplinit obligaţiile prevăzute de lege, de a emite actul administrativ prin care este nominalizată persoana care trebuie să efectueze controale la exploatarea partizii, actul administrativ prin care este împuternicită persoana nominalizată să efectueze reprimirea partizii, graficul privind efectuarea controalelor la exploatare și reprimire partizii, prin fapta sa, suspectul încălcând prevederile art. 60 alin. 2 din Legea nr. 46/2008 (Codul Silvic), potrivit căruia ”estimarea cantitativă și calitativă a produselor lemnoase se face prin acte de evaluare întocmite de ocoalele silvice, conform normelor tehnice silvice specific”, şi art. 24 alin. 1 din Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, prin aceea că nu a dispus măsuri pentru efectuarea controalelor şi sancţionarea societăţii Teomar Building SRL, pentru neregulile săvârşite cu ocazia exploatării partizii şi nu a dispus măsuri pentru reprimirea partizii pentru ca organele silvice să îşi poată îndeplini în continuare atribuţiile pe linie de pază şi gestionare a respectivei suprafeţe de pădure, fapta având ca urmare neîncasarea amenzilor ce reprezintă contravaloarea sancțiunilor ce se impuneau a fi aplicate societăţii pentru nerespectarea obligaţiilor cu ocazia exploatării materialului lemnos din partida şi imposibilitatea exercitării atribuţiilor de pază şi gestionare a suprafeţei de pădure de către organele silvice abilitate, datorită faptului că partida nu a fost reprimită până la data sesizării organelor de urmărire penală”.
- O firmă și administratorul acesteia, puse sub acuzare în același dosar
În același dosar sunt puse sub acuzare și o firmă din satul Paltinu, comuna Vatra Moldoviței, SC Theomar Builgind SRL, dar și administratorul acesteia, Cristinel-Vasile Frîncu, de 38 de ani, din Fundu Moldovei.
Firma este cercetată pentru infracțiunea de ,,fals informatic” în formă continuată (29 de acte materiale).
”Administratorul de fapt Frâncu Cristinel-Vasile, care a acţionat în desfăşurarea obiectului de activitate al societăţii şi în interesul acesteia, a introdus fără drept, cu depăşirea limitelor autorizării, date nereale în sistemul informaţional integrat pentru păduri SUMAL AVIZE, prin aceea că în perioada 4 aprilie 2023 – 27 aprilie 2023 a emis un număr de 29 de avize de însoţire a materialului lemnos din partida constituită, fără ca materialul lemnos din această partidă să fi fost exploatat, fiind găsit în totalitate pe picior, iar după emiterea avizelor a introdus fotografiile solicitate de protocolul aplicaţiei şi a accesat opţiunea START TRANSPORT, iar în baza avizelor emise din această partidă a transportat material lemnos recoltat dintr-o locaţie necunoscută situată în vecinătatea comunei Cârlibaba, prin activitatea sa producând consecinţe juridice, în sensul că a creat o aparenţă de legalitate a trasabilității materialului lemnos recoltat fără respectarea condiţiilor legale şi transportat în baza acestor avize”.
Acuzațiile aduse lui Cristinel-Vasile Frîncu sunt tot de ,,fals informatic” în formă continuată (29 de acte materiale), adică exact ce s-a reținut și în sarcina firmei pe care o administrează.






