Distincție

Primarul orașului german Altotting, Herbert Hofauer, a primit titlul de „Cetățean de onoare” al comunei Cornu Luncii

Primarul Herbert Hofauer a fost prezent la Cornu Luncii pentru a primi titlul de "Cetățean de onoare" al acestei comune
Primarul Herbert Hofauer a fost prezent la Cornu Luncii pentru a primi titlul de "Cetățean de onoare" al acestei comune

Primăria și Consiliul Local din Cornu Luncii i-au acordat primarului orașului german Altotting, Herbert Hofauer, titlul de „Cetățean de onoare” al acestei comune. Ședința festivă în care a fost acordat acest titlu a avut loc recent la Primăria Cornu Luncii, în prezența primarului din Cornu Luncii, Gheorghe Fron, a primarului din Baia, Maria Tomescu, și a deputatului Alexandru Rădulescu. La începutul ședinței, Gheorghe Fron a ținut să evidențieze faptul că între Cornu Luncii și orașul Altotting, din Bavaria, există un parteneriat de 30 de ani. Gheorghe Fron a declarat că acest titlu i-a fost acordat primarului Herbert Hofauer în semn de respect pentru locuitorii, ONG-urile, agenții economici și instituțiile din orașul Altotting, dar și din împrejurimi, care în ultimii 30 de ani au ajutat Centrul Social Sasca Mică, Școala Cornu Luncii, Școala Băișești, pompierii voluntari din această comună, primăria, dar și mai mulți agenți economici.
„Cornu Luncii a ajuns o comună de frunte în județul Suceava, în urma ajutorului constant primit din Bavaria. Mulțumim, domnule primar Herbert Hofauer, și vă rugăm să transmiteți mulțumirile noastre tuturor cetățenilor orașului dumneavoastră. Din acest moment domnul primar este cetățean al comunei Cornu Luncii și îl așteptăm să vină cât mai des acasă”, i-a transmis Gheorghe Fron primarului Herbert Hofauer. Fron a ținut să precizeze că în decursul timpului aproape 100 de salariați ai Centrului Social de la Sasca Mică au făcut cursuri de specializare în psihopedagogie socială în orașul german Altotting. Vizibil emoționat, primarul orașului Altotting, Herbert Hofauer, a mulțumit pentru acest titlu de „Cetățean de onoare”, el subliniind faptul că în Germania, un astfel de titlu este cea mai mare distincție pe care o poate primi o persoană. „Din acest motiv sunt foarte fericit și chiar nu știu dacă într-adevăr aș merita această onoare. Dar cum primarii nu iau niciodată decizii greșite, vă mulțumesc din tot sufletul. Este o onoare foarte mare pentru mine. Mă simt onorat. Chiar și înainte de a primi această diplomă m-am simțit aici ca și acasă, de mulți ani”, a spus Herbert Hofauer. El a ținut să precizeze că orașul pe care îl conduce are 13.000 de locuitori și este cel mai mare oraș ecumenic din Germania, având cele mai multe biserici din această țară. Herbert Hofauer a arătat că aproape un milion de turiști vin anual în pelerinaje la unitățile de cult din orașul Altotting.

Primarul orașului german Altotting, Herbert Hofauer, alături de Gheorghe Fron
Primarul orașului german Altotting, Herbert Hofauer, alături de Gheorghe Fron
Primarul Herbert Hofauer a fost prezent la Cornu Luncii pentru a primi titlul de "Cetățean de onoare" al acestei comune
Primarul Herbert Hofauer a fost prezent la Cornu Luncii pentru a primi titlul de "Cetățean de onoare" al acestei comune

Recomandări

Fălticeniul și-a cinstit valorile: preotul Ioan Argatu și neurochirurgul Iustinian Ioachim Simion au devenit Cetățeni de Onoare ai municipiului

Primarul Gheorghe Fron i-a felicitat pe pompierii voluntari din Cornu Luncii pentru intervenția la incendiul de la mănăstirea din Brădățel

Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel
Pompierii din Cornu Luncii au intervenit cu promptitidine pentru stingerea incendiului de la mănăstirea din Brădățel

Ziua Eroilor, comemorată solemn la Monumentele Eroilor din comuna Cornu Luncii, primarul Gheorghe Fron acordând diplome de merit unor cadre militare

Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, a primit distincția de cetățean de onoare al orașului Sângerei într-o companie selectă