O personalitate a lumii medicale din România, dr. chirurg Cristian Dumitru Lupașcu, cu peste 20.000 de intervenții complexe efectuate în slujba sănătății oamenilor, a fost celebrat duminică, 31 mai, în cadrul evenimentelor organizate pentru marcarea Zilelor comunei Fântâna Mare.
În aplauzele publicului, șeful de secție de la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Spiridon” din Iași, originar din Suceava, a fost premiat la scenă deschisă, fiindu-i acordat titlul onorific de „Cetățean de Onoare” al comunei Fântâna Mare.
Decernarea titulaturii a fost făcută de către primarul comunei, Octavian Ursache: „Am privilegiul și mândria sufletească de a celebra, împreună cu comunitatea noastră, una dintre cele mai strălucite minți și personalități. Prof. univ. dr. Cristian Dumitru Lupașcu reprezintă o figură de elită a medicinei românești și internaționale, fiind un exemplu magistral de dăruire, profesionalism desăvârșit și profundă umanitate. Născut și format pe aceste meleaguri, domnia sa a transformat ocazia de a salva vieți într-un destin de excepție”, a spus primarul comunei, care a menționat că salvatorul de vieți cu care se mândresc deține și titlul de doctor în științe medicale, fiind și membru asociat al Academiei Oamenilor de Știință din România.

Cu modestie și recunoștință, apreciatul doctor, cu o activitate chirurgicală impresionantă, de peste 20.000 de intervenții complexe, atât de chirurgie generală, laparoscopică, endocrinologică ori hepato-bilio-pancreatică, a mulțumit membrilor familiei sale, prezentă în număr mare la eveniment, dedicând titlul acordat celor care l-au adus pe lume, pe aceste meleaguri.
“Sunt încântat că v-ați gândit la mine pentru acest titlu, vreau să-l dedic memoriei părinților mei, care m-au crescut în spiritul cinstei, al datoriei împlinite, al dragostei de țară și al iubirii față de aproape”, a spus dr. Cristian Dumitru Lupașcu.
El a mărturisit că mai ușor i-ar fi să fie în mijlocul unei operații complicate decât să treacă prin emoțiile stârnite de premierea legată de apartenența sa la satul natal și comuna Fântâna Mare.






