Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni, a primit titlul de cetățean de onoare al orașului Sângerei, din Republica Moldova.
Asta după ce anul trecut a primit titlul de cetățean de onoare al Raionului Sângerei.
Distincția i-a fost înmânată în cadru festiv de primarul din Sângerei, Arcadie Covaliov, într-o companie selectă.
Același titlu, și cu același prilej, au primit academicienii Mihai Cimpoi, din Republica Moldova, fostul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, deputatul moldovean Gheorghe Ichim, dar și secretarul comunei Dumbrăveni, Mihai Chiriac.
La evenimentul care s-a derulat chiar în fața Primăriei Sângerei au participat ambasadorul Ucrainei în Republica Moldova, oficialități din Guvernul și Președinția Moldovei, dar și alți invitați.
Vizibil emoționat, Ioan Pavăl a mulțumit pentru această distincție.
”Anul trecut, am primit diploma de onoare al Raionului Sângerei.
Le-am spus atunci să păstreze parcursul european în alegerile care urmau și vă felicit pentru modul în care ați făcut-o și nu a fost o rugăminte, ci un ordin de la mine, pentru că steagul Uniunii Europene reprezintă masa celor mari din Europa, iar Republica Moldova nu are voie să nu fie la această masă.
Eu vin din patria lui Ștefan cel Mare și aici l-am găsit tot pe Ștefan cel Mare, mare domnitor și om de stat, care a demonstrat în acele vremuri că ar fi putut să conducă foarte multe state atunci.
Dacă nu mă înșel, cu ceva timp în urmă, fostul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în aula Academiei din Republica Moldova prezenta cartea ”Ștefan cel Mare în Europa. Românii și creștinătatea după căderea Bizanțului” și spunea că a scris acea carte cu documente aduse de la Barcelona și mai spunea că despre Ștefan cel Mare s-au citit doar 20% din documentele existente în arhive.
Închipuiți-vă ce mare om a fost Ștefan cel Mare. Sunt mândru că vin de acolo. Noi, în România, suntem mândri că am avut un asemenea domnitor.
Și pentru că este prezent și domnul ambasador al Ucrainei, vreau să îi spun că de la începutul războiului declanșat în 2022 de Rusia am fost alături de poporul ucrainean și am primit cu masă și cazare un număr de 3.300 de refugiați”, a fost mesajul primarului Ioan Pavăl.
Cu prilejul evenimentului de săptămâna trecută, la Sângerei au fost descoperite mai multe busturi, printre care și cel al regretatului poet Grigore Vieru.





