Primarul din Preutești, lovit cu pumnul în față de un localnic băut și nemulțumit



Ion Vasiliu
Ion Vasiliu

Ion Vasiliu, primarul comunei Preutești, a fost bătut de un localnic. Incidentul s-a petrecut marți, în jurul orei 11.00, în timp ce primarul se afla la școala din Leucușești, acolo unde urmărea evoluția lucrărilor de renovare a unității de învățământ.
Bărbatul care aflase de prezența primarului în școală a venit special pentru a-l întâlni. Localnicul i-a reproșat lui Ion Vasiliu că nu i-a tras apă curentă în gospodărie și imediat l-a lovit puternic cu pumnul în zona feței.
Imediat, agresorul s-a urcat în mașina cu care venise și a plecat de la fața locului. Primarul a sunat la 112 și a solicitat sprijinul Poliției. Oamenii legii au reușit să-l prindă rapidă pe agresor și au tras pe dreapta mașina condusă de acesta.
La testarea cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,16 mg/l alcool pur în aerul expirat, ceea ce înseamnă o valoare dublă în sânge.
Agresorul s-a ales cu două dosare penale: unul pentru ultraj și celălalt pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice.



Recomandări

Tânăr condamnat pentru trafic de droguri, dar care era încă în libertate, arestat după ce a condus băut și fără permis

Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști
Un individ care a accident un pieton și a fugit de la locul faptei, reținut de polițiști