Programul de reziliență și recuperare economică

Primăria Suceava vrea să atragă finanțări de 37 de milioane de euro pentru Curtea Domnească, Parcul Șipote și termoficare

Ion Lungu, primarul Sucevei
Ion Lungu, primarul Sucevei

O serie de obiective importante din municipiul Suceava sunt propuse spre reabilitare din fonduri europene, printr-un program special, de reziliență și recuperare economică.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat că pe lângă Programul Operațional Regional, în exercițiul financiar 2021-2027, autoritățile locale vor putea accesa fonduri UE și prin programul de reziliență și recuperare economică al Uniunii Europene.
“Primăria Suceava se pregătește să atragă fonduri direct din acest program de recuperare economică și avem vreo cinci proiecte compatibile, cu o valoare totală de 36,575 milioane euro:
Reabilitare Curtea Domnească – 6 milioane de euro;
Reabilitare Parc Șipote – 3,57 milioane euro;
Reabilitare Stadion Ițcani – 1,8 milioane euro;
Reabilitarea străzilor 28 Noiembrie și Ieraclie Porumbescu;
Reabilitare sistem de transport și distribuție energie termică – 22,5 milioane euro”, a declarat Ion Lungu.
Edilul sucevean a precizat că aceste proiecte vor fi depuse la Ministerul Fondurilor Europene, în timp ce proiectele pentru Programul Operațional Regional se depun la Ministerul Dezvoltării Regionale.

Recomandări

Gheorghe Șoldan începe cel mai mare proiect de modernizare a drumurilor din istoria Consiliului Județean Suceava, de 85 de milioane de euro

Gheorghe Șoldan a inițiat două proiecte pentru investiții de peste 184 de milioane de lei în refacerea drumurilor afectate de calamitățile din Broșteni

Administrația județeană intră în asociere cu USV și Primăria Siret pentru înființarea societății care va administra parcul industrial din acest oraș