Datorie electorală

Primăria Suceava „revendică” 15 miliarde de lei de la Guvern, pentru asfaltarea străzilor



Conducerea Primăriei Suceava intenționează să obțină 15 miliarde de lei de la Guvern, pentru a asfalta străzile municipiului reședință de județ.
Primarul Ion Lungu a declarat ieri că deja a fost depus un proiect de hotărâre de Guvern pentru alocarea sumei respective și că mizează pe sprijinul deputatului Mihai Sandu Capră, membru în comisia de buget – finanțe a Camerei Deputaților, pentru ca proiectul să fie adoptat.
Edilul șef al municipalității a precizat că respectiva sumă ar trebui alocată de Guvern, cu atât mai mult cu cît este vorba de o datorie „istorică”, din campania electorală 2004, când ministrul Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, Miron Mitrea, aflat în vizită la Suceava, a promis alocarea a 20 de miliarde de lei pentru repararea străzilor. Deși suma respectivă a fost aprobată atunci de Guvern, doar jumătate din bani, adică 10 miliarde de lei, au mai ajuns la Suceava. Ion Lungu a spus că atunci, în baza promisiunii făcute și ca urmare a aprobării primite, s-au executat lucrări de asfaltare de 20 de miliarde de lei. Diferența de bani dintre suma promisă și cea primită a încărcat bugetul Primăriei Suceava, motiv pentru care a solicitat acum alocarea a 15 miliarde de lei, pentru a se acoperi și inflația înregistrată de atunci și până acum.



Recomandări

Deputata AUR de Suceava, Veronica Grosu, atrage atenția că românii au ajuns să plătească dobânzi la dobânzi pentru împrumuturile făcute de stat

Vrafuri de hârtii și avize juridice pentru a restitui sucevenilor sume între 1,90 și 10 lei

Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor
Restituirile pe care trebuie să le facă Primăria Suceava pentru garajele demolate, conform legislației, arată că instituția cheltuiește mult mai mult pe hârtie, dosare, timp de lucru și logistica ședințelor decât sumele derizorii pe care trebuie să le dea înapoi oamenilor

Consiliul Județean se alătură proiectului Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și alocă 6 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Seminarul Teologic