Prezența la vot la ora 16.00



Peste 18 milioane de cetățeni cu drept de vot sunt așteptați la urne, duminică, la ALEGERILE EUROPARLAMENTARE 2014, pentru a-i alege pe cei 32 de reprezentanți ai României în Parlamentul European. Prezența la vot, la nivel național, a fost, la ora 16.00, de 18,41 %, informează Mediafax. Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră la alegerile europarlamentare din 2009 (14,95%), dar mai mică decât la cele din 2007 (19,61%). Prezența la vot în Capitală la ora 16.00 a fost de 16,36%, mai mare decât participarea la alegerile din 2007 și 2009.Procesul de votare pentru europarlamentare a început deja în afara țării, duminică, la ora 00.00, ora României, la secțiile de votare organizate pentru cetățenii români în Australia (Canberra și Sydney).Având în vedere diferențele de fus orar, următoarele secții de votare deschise în afara țării au fost cele de la Tokyo, Seul și Phenian – ora 01.00, ora României.Prezența la vot, la nivel național, la alegerile europarlamentare, era, la ora 16.00, de 18,41 %, din care 17,11 % în mediul urban și 20,18 % în rural, a anunțat, duminică, la 17.30, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Marian Muhuleț.Prezența este mai mare decât cea înregistrată până la aceeași oră la alegerile europarlamentare din 2009 (14,95%), dar mai mică decât la cele din 2007 (19,61%).



Recomandări

”Sistemul de monitorizare a prezenței la vot și de prevenire a votului ilegal este funcțional” – răspund autoritățile solicitării AUR referitoare la o posibilă fraudă electorală