Benzinărie ambulantă

„Pompă” de motorină, în mașina unui ucrainean

Un ucrainean care avea o adevărată benzinărie ambulantă în microbuzul cu care călătorea în România a fost prins în timp ce-și vindea ilegal marfa. Activitatea comercială „sub acoperire” se derula la Moldovița, iar polițiștii l-au prins pe Valentyn M., de 30 de ani, în timp ce descărca combustibilul în rezervorul unui tir condus de un bărbat din Vama.
„La fața locului s-a deplasat o echipă operativă care a luat legătura cu Direcția Județeană pentru Accize și Operațiuni Vamale Suceava, în prezența căreia s-a efectuat inventarierea combustibilului, ocazie cu care a rezultat că a fost descărcată cantitatea de 170 litri combustibil, din care 140 litri din canistre, iar 30 litri din rezervorul autoutilitarei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului Suceava.
Marfa, în valoare de 850 de lei, a fost confiscată de inspectorii vamali, iar cetățeanul ucrainean a primit o amendă de 5.000 de lei.

Recomandări

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii cu freon sau rochii de mireasă

Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă
Cine sunt polițiștii de frontieră și vameșii puși sub acuzare în dosarul privind trei grupări care treceau prin vamă pesticide, butelii sau rochii de mireasă

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore