Nebunie

Polițiștii, urmăriri pe câmp după un șofer beat, care își abandonase mașina

Un șofer beat, aflat la ieșirea din Suceava spre Gura Humorului, a fugit de polițiști pe un câmp din apropiere, totul începând după ce conducătorul auto și-a scăpat mașina de sub control și a ajuns într-un șanț. S-a întâmplat duminică, în jurul orei 14.00, când un echipaj de la Biroul Rutier Suceava se afla într-o acțiune de control în trafic, pe DN 17, în apropiere de municipiul Suceava. Înainte de intrarea în comuna Stroiești, un șofer derapase pe carosabilul umed, intrând cu mașina în șanțul din partea dreaptă a drumului. La vederea echipajului de poliție, acesta a coborât din mașină și a fugit pe câmp. Polițiștii au plecat în urmărirea sa, ajungându-l din urmă și imobilizându-l. Șoferul a fost identificat în persoana lui Dragomir Ț., în vârstă de 52 de ani, din municipiul Suceava, aflat în vizibilă stare de ebrietate.
În urma verificării cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,07 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. El a fost dus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge, alegându-se cu dosar penal.
Din fericire, accidentul rutier nu s-a soldat cu victime, ci doar cu pagube materiale.

Recomandări

Polițiștii au indicii că vârstnicului mort după ce a intrat cu mașina în peretele unei case i s-a făcut rău la volan

Un șofer băut a intrat cu mașina într-un autoturism staționat, iar apoi s-a oprit într-un stâlp de electricitate