Nori amenințători

Polițiștii suceveni se pregătesc de proteste

Problemele generate de reducerea salariilor cu 25% au provocat mari nemulțumiri în rândul polițiștilor și al polițiștilor de frontieră din Suceava. Sindicatele din cele două structuri de poliție se pregătesc deja de acțiuni de protest pentru luna septembrie și nu este exclus să asistăm chiar la blocarea sistemului în care își desfășoară activitatea nemulțumiții.
Vasile Anton, liderul structurii teritoriale existente în Poliția Suceava, a detaliat ce anume îi macină pe oameni. „Există o decizie a Curții Constituționale din 2009 cu privire la orele de muncă și plata aferentă, care însă nu se respectă. Concluzia celor peste 1.200 de oameni afiliați la sindicat este aceea că dacă sunt plătiți cu 75%, să muncească tot în procent de 75%”, a declarat Vasile Anton.
O altă nemulțumire este legată de reducerea cu 25% a sumelor alocate pentru echipament și medicamente. „Ce trebuie să facă polițistul, să iasă pe stradă fără cămașă sau fără pantaloni? În plus, există 180 de agenți din județul Suceava care primesc salarii de sub 1.000 de lei. Cum cei mai mulți dintre ei stau cu chirie pentru că lucrează la distanță de casă, le mai rămân bani doar cât să nu moară de foame”, a adăugat liderul sindicatului din Poliția Suceava.
La Poliția de Frontieră, probleme similare
Și la Poliția de Frontieră atmosfera este la fel de încinsă. Florin Rădăcină, liderul sindicatului care cuprinde 650 de membri, a declarat că nu știe exact cum va decurge protestul programat pentru luna septembrie.
„Din ceea ce am vorbit cu oamenii, atât la nivel local, cât și cu alți colegi din țară, se intenționează blocarea sistemului, ceva în genul grevei magistraților”, a menționat Florin Rădăcină.
Programul protestelor va fi stabilit pe 6 septembrie la nivel județean, urmând ca deciziile luate în țară să se centralizeze și apoi să se stabilească un plan comun de acțiune.

Recomandări

Tatăl unui băiat de 15 ani mulțumește polițiștilor suceveni care au intervenit prompt după ce fiul său a fost agresat în centrul Sucevei

Peste 160.000 de semnături depuse la Registratura Parlamentului, pentru anularea măsurilor anti-educație

Tradiția vindecării și numele Sfântului Ioan cel Nou, unite de regretatul doctor Cristian Irimie pe frontispiciul spitalului sucevean

Angajații Casei de Pensii Suceava au organizat un protest spontan, nemulțumiți de noua Lege a salarizării unitare