Polițiștii de la Serviciul Rutier și de la formațiunile rutiere din județ au acționat, în intervalul 20-26 septembrie, în cadrul unei ample acțiuni de control în trafic, care a implicat și polițiștii de ordine publică și pe cei de investigații criminale. Au fost urmărite în general neregulile la regimul rutier, însă și alte aspecte. Ce se remarcă este că au fost reținute nu mai puțin de 156 de permise de conducere.
Pe linie rutieră, zilnic, s-a acționat cu 10 aparate radar și un dispozitiv de depistare a drogurilor, din cele nou intrate în dotarea polițiștilor rutieri.
Din cele 156 de permise reținute, mai mult de jumătate, 79, au fost retrase pentru viteză excesivă, peste 50 de kilometri la oră peste limita admisă pe respectiva porțiune de drum. Alte 16 permise au fost reținute pentru consum de băuturi alcoolice.
În cadrul acțiunii au fost aplicate și 827 de amenzi, în valoare de peste 400.000 de lei, majoritare fiind tot cele la regimul circulației. De asemenea, au fost retrase 39 de certificate de înmatriculare și 15 seturi de plăcuțe de înmatriculare.
După cum am amintit, polițiștii au verificat în cadrul acțiunii și alte aspecte, cum ar fi transporturile de mărfuri și legalitatea acestora. A fost confiscat material lemnos, produse industriale și alimentare, în valoare de peste 11.000 de lei.
Acțiunea s-a desfășurat în baza Planului de acțiune național al Inspectoratului General al Poliției Române pentru prevenirea și combaterea infracționalității pe rețelele de drumuri naționale, europene și autostrăzi, inclusiv infracțiunile contra persoanei sau patrimoniului comise pe aceste categorii de drumuri.





