Polițist trimis în judecată – a condus beat, a dat peste două persoane și a fugit

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată a unui agent de poliție
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată a unui agent de poliție

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți au anunțat finalizarea cercetărilor și trimiterea în judecată a unui agent de poliție după ce, beat la volan, ar fi acroșat cu mașina două persoane și ar fi părăsit locul faptei.
Agentul de poliție Bogdan Nica, de la Postul de Poliție Mușenița, se află sub controlul judiciar.
Conform anchetei procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți, pe 20 noiembrie 2020, fiind sub influența alcoolului, polițistul s-a urcat la volanul autoturismului proprietate, cu intenția de a se deplasa spre domiciliu, același cu sediul postului de poliție, iar cu aproximativ 250 de metri înainte de destinație a surprins și acroșat persoanele vătămate A.M. și A.V., pe care le-a accidentat și a părăsit locul accidentului. Una dintre victime a suferit leziuni atestate medical cu 44 – 45 de zile de îngrijiri medicale.
La ora recoltării probelor biologice, polițistul, care nu era în timpul serviciului, a avut alcoolemie de 1,28 alcool în sânge, respectiv 0,98 alcool în sânge.
Agentul de poliție a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice, respectiv părăsirea locului accidentului.
„Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță, spre judecare, situație care nu poate in niciun fel să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Recomandări

Nepot arestat după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani
Nepot băgat în arest după ce a pulverizat spray iritant înspre bunici și i-a amenințat cu cuțitul, în căutare de bani

Suspecții unui furt de bani și lingouri de aur, de peste 57.000 de euro, aceiași care ar fi spart casa unui notar, de unde au plecat cu 1,4 milioane de euro

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat