Funcție adjudecată

Poliția Transporturi Suceava are un nou șef

Comisarul-șef Ion Liviu Nica
Comisarul-șef Ion Liviu Nica

Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava are un nou șef, în urma concursului organizat săptămâna trecută. Din cei trei ofițeri care au participat la concurs, cea mai mare notă, 7,5, a fost luată de comisarul-șef Ion Liviu Nica. Aceste este venit de câteva luni de zile la Suceava, de când a fost împuternicit la comanda Serviciul Județean al Poliției Transporturi Suceava.
Comisarul-șef Ion Liviu Nica este polițist judiciarist și a condus Biroul Judiciar al Secției Regionale de Poliție Transporturi Iași. El a mai activat și la Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara și a venit la Suceava din postura de șef al Biroului de Poliție Transporturi Piatra Neamț.
Polițistul nu a avut până acum câteva luni de zile nici o legătură cu Suceava.
Ion Liviu Nica a fost, anul trecut, protagonistul unui episod care i-a adus elogii în presă.
În luna noiembrie a anului trecut, în timp ce lucra la Secția Regională de Poliție Transporturi Timișoara, ofițerul se afla în trenul IR 1765 Iași-Timișoara Nord. El era singur într-un compartiment și era îmbrăcat civil. Un individ a pătruns în compartiment cu un cuțit în mână și i-a cerut polițistului telefonul. Polițistul i-a dat inițial telefonul, după care, în momentul prielnic, l-a imobilizat pe atacator, deposedându-l de arma albă. Ofițerul l-a predat ulterior pe agresor, în prima stație, la sediul Serviciului Județean al Poliției Transporturi Arad. Agresorul a fost ulterior identificat, pus sub acuzare pentru tâlhărie calificată și reținut.

Recomandări

O nouă generație de specialiști formați la Facultatea de Silvicultură Suceava pornește la drum, cu emoții și speranță

Doi tineri din Suceava, arestați pentru tentativă de omor după ce au intrat cu intenție în mașina unui polițist care păzea un camion cu lemne

Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României
Atacul tentativă de omor asupra unui polițist care păzea un camion cu lemne, la Broșteni, anchetat de Parchetul General al României