Sondaj CSOP

PLD s-a apropiat de PNL



– Sondajul a fost realizat la comanda PD, și arată că PLD a depășit pragul electoral, ajungând la 6% din opțiunile românilor
Potrivit unui sondaj realizat de CSOP, la comanda Partidului Democrat, PNL și PLD au ajuns aproape la egalitate în ceea ce privește opțiunea electoratului din România. Anunțul a fost făcut de deputatul PLD de Suceava, Romică Andreica, el precizând că potrivit acestui sondaj, PNL are în momentul de față o cotă electorală de 7%, în timp ce PLD a reușit să obțină un procent de 6%. Andreica a mai precizat că această situație confirmă faptul că electoratul liberalilor s-a îndreptat spre PLD, transfer care s-a realizat la doar două luni și jumătate de la înființarea acestei formațiuni politice. De asemenea, președintele executiv al liberal democraților, senatorul de Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că această creștere a PLD în sondaje demonstrează faptul că acțiunea de înființare a partidului a fost justificată din punct de vedere politic. „Constatăm că azi PLD a început să crească în sondaje, și are aproape același procent ca PNL. Numai că noi creștem, iar cei de la PNL încep să scadă. De altfel, curentul populației ne este extrem de favorabil, și sperăm că la acest referendum PLD va realiza împreună cu PD o nouă revoluție portocalie”, a spus Flutur. În ceea ce-l privește pe președintele interimar al PLD Suceava, deputatul Dumitru Pardău, acesta a subliniat faptul că după revenirea lui Traian Băsescu la Cotroceni, numărul liberalilor care se vor alătura liberal democraților va crește simțitor. Pardău a precizat că în perioada campaniei premergătoare referendumului din data de 19 mai, în PLD s-au înscris peste 1000 de membri noi. „Jumătate dintre aceștia au venit în partidul nostru de la PNL, iar cealaltă jumătate sunt oameni care nu au mai făcut politică. Cu toate acestea majoritatea lor au declarat că erau simpatizanți ai PNL, dar în cele din urmă, după tot ce s-a întâmplat, au decis să se alăture PLD”, a declarat Pardău.



Recomandări

Liderul oamenilor de afaceri din PNL Suceava, Dumitru Mihalescul: „Ilie Bolojan este singurul care are curajul de a face acele reforme care s-au amânat de zeci de ani spre binele României”

Mesaj tăios al fostului primar Ion Lungu, referitor la angajările de la TPL și situația din PNL Suceava

Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului
Ion Lungu spune că transportul public din Suceava și din Zona Metropolitană sunt proiecte realizate din perioada în care a fost el primar al municipiului

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților

Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților
Deputatul PNL Ioan Balan îi solicită ministrului Muncii să vină în sprijinul firmelor cu mecanisme clare de stimulare și fidelizare a angajaților