Generațiile tinere de astăzi cresc sub apăsarea unei spaime pe care părinții și bunicii lor nu au cunoscut-o niciodată în aceeași măsură, frica pentru un viitor în care pământul nu va mai fi un loc primitor pentru a trăi. Imaginile cu păduri mistuite de flăcări, cu orașe inundate, cu râuri secate și cu animale rămase fără adăpost ajung la cei mici pe toate căile posibile și lasă urme adânci în mințile lor încă neformate. Specialiștii au dat un nume acestei suferințe tăcute, numind-o anxietate climatică sau, după cum o numesc unii, eco-anxietate, iar studiile recente arată că nu mai este o problemă marginală, ci o realitate care îi cuprinde pe milioane de copii și adolescenți din întreaga lume. Un sondaj amplu realizat în Marea Britanie în anul 2025 de către organizația Greenpeace, împreună cu institutul YouGov, pe copii de vârstă primară, a scos la iveală cifre tulburătoare. Nu mai puțin de șaptezeci și opt la sută dintre copiii intervievați au declarat că sunt îngrijorați de starea planetei, iar dintre aceștia, douăzeci și șapte la sută au mărturisit că sunt foarte îngrijorați, trăind cu o teamă constantă, prezentă în viața lor zilnică. Aceste cifre confirmă o cercetare anterioară de mare anvergură, publicată în revista științifică Lancet Planetary Health, care a urmărit zece mii de tineri cu vârste cuprinse între șaisprezece și douăzeci și cinci de ani din zece țări de pe diferite continente. Trei sferturi dintre cei chestionați au răspuns că viitorul li se pare înfricoșător, iar mai mult de jumătate au mers până acolo încât au declarat că nu mai vor să aducă copii pe lume, de teama lumii pe care aceștia ar urma să o moștenească. Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii și făcut public la sfârșitul anului 2024 a confirmat aceeași tendință îngrijorătoare. Cercetătorul Eric Lewandowski, psiholog clinician și profesor la Universitatea din New York, a constatat că nu există niciun stat american în care procentul tinerilor cu anxietate climatică să fie mai mic de șaptezeci și cinci la sută, iar fenomenul îi cuprinde deopotrivă pe tinerii cu vederi politice diferite, dovadă că nu este vorba despre o modă, ci despre o suferință reală, care îi atinge pe toți fără deosebire. Cum se manifestă această tulburare în viața de zi cu zi? Părinții și profesorii observă că tot mai mulți copii se trezesc noaptea cu coșmaruri legate de catastrofe naturale, refuză să mai mănânce anumite alimente despre care au auzit că ar dăuna mediului, plâng atunci când văd la televizor știri despre dezastre și își pierd interesul pentru jocurile vârstei, copleșiți de o tristețe nepotrivită pentru anii lor. Adolescenții, la rândul lor, dezvoltă forme mai grele de neliniște, mergând până la episoade depresive, atacuri de panică, dificultăți de concentrare la școală și un sentiment copleșitor de neputință. Mulți se simt trădați de generațiile anterioare, considerând că acestea nu au făcut destul pentru a le proteja viitorul. Specialiștii avertizează că această stare de spirit, dacă este lăsată netratată, poate duce la depresie cronică, la izolare socială și la pierderea totală a încrederii în viață. Vestea bună este că anxietatea climatică nu trebuie privită doar ca o boală, ci poate fi transformată într-o forță pozitivă. Cercetătoarea Caroline Kurth a propus, într-un studiu publicat în revista Frontiers in Psychology, conceptul de eco-anxietate practică, prin care disconfortul psihic se poate preschimba în acțiune folositoare pentru sine și pentru ceilalți. Iată trei soluții practice pe care părinții și educatorii le pot pune în aplicare chiar de astăzi. Cea dintâi este ascultarea fără judecată. Atunci când un copil mărturisește că îi este teamă pentru schimbările climatice, adultul nu trebuie să îi spună că exagerează și nici să îi întărească spaimele cu detalii copleșitoare. Cel mai bine este să își rezerve un sfert de oră, să se așeze lângă el, să îl privească în ochi și să îi spună că sentimentele lui sunt firești, că și alți copii din lume simt la fel și că împreună pot găsi căi pentru a face față acestor temeri. Validarea emoțiilor este primul pas către vindecare. Cea de a doua soluție este implicarea în acțiuni mărunte, dar concrete. Neputința este cea care hrănește anxietatea, iar leacul acesteia este fapta. Plantarea unui copac în curte, amenajarea unei mici grădini de legume, separarea atentă a gunoiului, hrănirea păsărilor iarna, participarea la o acțiune de curățenie într-o pădure din apropiere, toate acestea le dau copiilor sentimentul că pot schimba ceva, oricât de mic ar fi gestul lor. Un copil care plantează un puiet de stejar nu mai privește viitorul cu aceeași disperare. Cea de a treia soluție este limitarea expunerii la știrile alarmiste și înlocuirea lor cu povești de speranță. Copiii nu au nevoie să afle în fiecare zi câte hectare de pădure au ars sau câte specii au dispărut, ci să cunoască oameni care reușesc, comunități care prosperă, locuri care înfloresc din nou. Bibliotecile, documentarele bune și plimbările prin natură fac mult mai mult bine decât orele petrecute în fața unor știri care le strivesc nădejdea. Pe acest drum, copiii noștri pot crește puternici, conștienți și plini de curaj, gata să apere lumea pe care o vor moșteni.
Psiholog Mihai Moisoiu
Tel. 0753937223
www.mihaimoisoiu.ro
E-mail: mmmoisoiu@gmail.com
