Placă aniversară, amplasată marți la fosta graniță dintre Bucovina și România

Placă aniversară, amplasată la fosta graniță dintre Bucovina și România

La împlinirea a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România, pe locul unde se afla fosta graniță dintre Ițcani și Burdujeni, adică dintre Bucovina și România, a fost amplasată o placă aniversară.
Dezvelirea acesteia a avut loc marți dimineață, la evenimentul din zona Centrofarm, de pe strada Gheorghe Doja, participând zeci de persoane, atât reprezentanți ai administrației locale, județene, șefi de instituții, cât și cetățeni dornici să fie părtași la un eveniment istoric, inclusiv elevi de la Școala Nr. 7.
Dezvelirea plăcii aniversare a fost făcută de către primarul Sucevei, Ion Lungu, împreună cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, viceprimarii Lucian Harșovschi și Marian Andronache, deputatul Ioan Balan și consilierul local Dan Roibu.
„Spuneți generațiilor viitoare că aici a fost granița dintre Ducatul Bucovinei și Regatul României! Grănicerii și jandarmii care asigurau paza pe frontiera Bucovinei l-au întâmpinat pe generalul Iacob Zadik, comandantul Diviziei 8, având în subordine Regimentele 16, 29 și 37 Infanterie, și au deschis drumul spre Congresul General al Bucovinei din Sala sinodală a Reședinței Mitropolitane din Cernăuți, unde s-a votat Unirea Bucovinei cu România”, este mesajul de pe placă, care a fost citit și de către edilul sucevean, care a venit cu precizări suplimentare despre evenimentul istoric evocat.

Placă aniversară, amplasată la fosta graniță dintre Bucovina și România
Placă aniversară, amplasată la fosta graniță dintre Bucovina și România
Placă aniversară, amplasată la fosta graniță dintre Bucovina și România
Placă aniversară, amplasată la fosta graniță dintre Bucovina și România

Recomandări

În comuna Horodnic de Sus a fost inaugurat „Zidul Demnității”, un monument dedicat valorilor morale, credinței și identității naționale

Voievozii care au zidit Țara Moldovei prin credință, curaj și înțelepciune au fost pomeniți în Cetatea de Scaun a Sucevei

Andra Burac, șefă de promoție a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației: „Îmi doresc să contribui la destigmatizarea tulburărilor de sănătate mintală”