Pieton accidentat mortal în timp ce traversa un drum județean, pe timp de noapte

Accident
Accident

Un pieton care a traversat neregulamentar un drum din Șaru Dornei, pe timp de noapte, a decedat după ce a fost accidentat de o autoutilitară.
Miercuri, la ora 19.00, în timp ce conducea o autoutilitară pe DJ 174F din comuna Șaru Dornei, un localnic în vârstă de 23 de ani a surprins și accidentat grav un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate, angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
Victima a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă datorită leziunilor suferite a decedat la unitatea medicală.
Conducătorul auto a fost testat de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural”, se precizează în comunicatul poliției.

Recomandări

Patru copii la spital, după accidente rutiere. Situație îngrijorătoare cu minorii pe biciclete și trotinete electrice

La mai bine de 4 ani de la comiterea accidentului în care au murit doi oameni, fugarul activist de mediu Tiberius Vatamaniuc este acuzat de omor calificat

Condamnare cu suspendare pentru un șofer care a accidentat mortal un bătrân și a rănit grav un al doilea, într-o depășire

O tânără de 18 ani a fost operată de urgență și este în comă, după accidentul violent de miercuri noapte