Peste o mie de amenzi aplicate de polițiștii suceveni în perioada 5-11 august, în cadrul acțiunii ,,Estival 2016”

Polițiștii suceveni au acționat cu efective sporite în perioada 5-11 august, în cadrul acțiunii „Estival 2016”, pentru siguranța cetățenilor, prevenirea și descurajarea faptelor antisociale și pentru menținerea ordinii și liniștii publice. În județ au acționat zilnic în teren 280 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, de la rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, arme, explozivi și substanțe periculoase, dar și luptătorii din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale – IPJ Suceava. În urma activităților desfășurate au fost constatate 45 de infracțiuni, 9 persoane care au săvârșit infracțiuni fiind identificate în flagrant. Au fost aplicate 1.059 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 313.105 lei și au fost confiscate bunuri în valoare de cca. 162.000 lei. Cele mai multe sancțiuni – 783, au fost aplicate la O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 191 de sancțiuni au fost aplicate pentru fapte privind tulburarea ordinii și liniștii publice, iar 30 de sancțiuni au fost aplicate pentru fapte de natură economică. Au mai fost aplicate alte 55 de sancțiuni contravenționale la alte acte normative.În perioada de referință, polițiștii au intervenit la 518 evenimente. Pentru prevenirea accidentelor de circulație, la nivelul județului Suceava, zilnic au acționat 44 de polițiști rutieri cu 10 autospeciale dotate cu aparate radar. În cadrul activităților desfășurate au fost reținute 54 de permise de conducere din care 8 pentru alcool, 18 pentru depășirea regimului legal de viteză și 28 pentru alte abateri la regimul rutier. De asemenea, au fost retrase 17 certificate de înmatriculare.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Descinderi ale Poliției în baruri și săli de jocuri, cu ”prafuri” găsite și amenzi mari pe linie de pază și protecție