Percheziții în 11 județe și București la evazioniști

Polițiștii din Mureș fac 38 de percheziții domiciliare în 11 județe și în municipiul București la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani, prejudiciul ridicându-se la aproximativ 1,5 milioane de euro, potrivit Poliției Române, citată de Mediafax.
Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Mureș efectuează 38 de percheziții la locuințele unor persoane și sediile unor societăți comerciale bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani din județele Mureș, Bihor, Bistrița Năsăud, Brașov, Cluj, Galați, Hunedoara, Iași, Maramureș, Neamț, Vaslui și din municipiul București, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Române.
Din cercetări a reieșit că, în perioada decembrie 2015 – iulie 2016, administratorii unei societăți comerciale din județul Mureș au stabilit o serie de relații comerciale fictive cu alte 15 firme din țară.
Polițiștii au stabilit că administratorul în fapt al societății din județul Mureș ar fi intermediat cesionarea firmei, pe numele unei persoane interpuse, după care ar fi procedat la contactarea mai multor „clienți”, cărora contra unui comision prestabilit, le-ar fi furnizat facturi fiscale, care reflectau diverse operațiuni fictive.

Recomandări

Percheziții la Botoșani și Suceava, într-un dosar privind vânzări ilegale de mașini, cu păgubirea proprietarilor reali

Arme, sute de cartușe, trofee de vânătoare și dispozitive de braconaj, ridicate în urma a 38 de percheziții

Polițistul de frontieră și cei trei vameși reținuți după perchezițiile de vineri au plecat acasă după 24 de ore

137 de percheziții, în cazul a două grupări care făceau contrabandă cu țigări și cu pesticide. Sunt vizați și polițiști de frontieră și vameși

Zeci de percheziții la polițiști de frontieră și vameși suceveni, inclusiv în PTF Siret și PTF Vicovu de Sus