Investiție

Parcul de la Universitate intră în modernizare

Primăria Suceava va organiza în data de 11 iulie a.c. licitația pentru desemnarea firmei care va realiza lucrările de modernizare a parcului din apropierea Universității „Ștefan cel Mare” și a celui de la intersecția dintre Calea Obcinilor și bulevardul 1 Decembrie 1918.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că pentru modernizarea celor două parcuri Administrația Fondului de Mediu asigură o finanțare de 1,488 de milioane de lei (14,88 de miliarde de lei vechi). Lungu a explicat că suma reprezintă 92,44% din valoarea totală a investiției, diferența urmând să fie asigurată de Primăria Suceava. Modernizarea parcului din apropierea Universității „Ștefan cel Mare” se va face în mod asemănător cu cea a Parcului Central din fața Palatului Administrativ. Lucrările vor presupune modernizarea aleilor, a spațiilor verzi, a iluminatului public și fântânii arteziene.
„În acest an ne propunem să amenajăm și alte parcuri în municipiul Suceava. După ce am amenajat parcul de pe Aleea Zorilor, din cartierul George Enescu, vrem să amenajăm un parc nou și în Burdujeni. Toate acestea pentru a crește numărul spațiilor verzi din Suceava”, a declarat Lungu.
El a mai adăugat că Primăria Suceava intenționează să promoveze un nou proiect la Administrația Fondului de Mediu în vederea modernizării parcului din apropierea policlinicii din Areni.

Recomandări

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luța, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare
Primarul din Horodnic de Sus, Valentin Luță, anunță că 90% din bugetul pe acest an al comunei va fi pentru dezvoltare

Mergi la fosta fabrică de sticlă din Suceava pentru a vedea un model de apartament la show-room-ul dezvoltatorului Ucasy Homes