Tema de proiectare

Parcarea supraterană de lângă sediul Primăriei Suceava va avea minimum 200 de locuri



Proiectul de amenajare a parcării supraterane de pe strada Ștefan Tomșa
Proiectul de amenajare a parcării supraterane de pe strada Ștefan Tomșa

Amenajarea primei parcări publice supraetajate din municipiul Suceava, în apropiere de sediul primăriei, va crea minimum 200 de locuri de parcare disponibile într-o zonă foarte aglomerată.
„Vom face o parcare supraterană modernă”, a spus primarul Sucevei, Ion Lungu, anunțând că s-a mai făcut un pas privind proiectul parcării supraterane de lângă sediul primăriei, prin stabilirea temei de proiectare.
Prima parcare supraterană va avea minimum 200 de locuri pentru autoturisme și va fi prevăzută cu stații de încărcare pentru mașini hibride și electrice, camere video de supraveghere, senzori de poziție care vor indica intrarea și ieșirea autovehiculelor, bariere de acces, sistem de iluminat și afișaj electronic.
Printre dotările parcării supraterane se numără și un sistem automat pentru controlul accesului și gestionarea circulației, un sistem electronic pentru interacțiunea cu utilizatorii, în vreme ce plata se va efectua prin intermediul unui automat.
Conform temei de proiectare, parcarea va trebui să aibă locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități, locuri pentru biciclete, dar și dublu sens, căi de acces pietonale fixe, scări, lift, grupuri sanitare, cabină pază și spații tehnice.
Edilul sucevean spune că, cu cât se va încheia mai repede acțiunea de expropriere a garajelor și acordarea de despăgubiri, cu atât se va putea trece mai rapid la partea de execuție a lucrărilor, după finalizarea proiectului.
Lungu a mai spus că pentru cei care aveau acolo garaje se va propune oferirea unui loc de parcare gratuit pe durata existenței parcării, ca alternativă la despăgubirea valorii construcției.
Pentru realizarea parcării supraterane este necesar să fie demolate zeci de garaje de la baza dealului Tătărași (două bare de garaje).
Noua parcare supraterană ar urma să aibă acces de pe două străzi – Alexandru cel Bun și Ștefan Tomșa.



Recomandări

Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului

Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului
Procesul Primăriei Suceava cu Prefectura pentru parcările de reședință s-ar putea întinde până la sfârșitul anului

Prefectul Andronachi explică de ce este necesară reanalizarea hotărârilor privind locurile de parcare și taxele locale din Suceava

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie

Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie
Licitarea locurilor de parcare continuă la Suceava, până la aprobarea unui nou Regulament, pentru care s-a înființat o comisie, în ședința de CL din 31 martie