Oferta USV, promovată în liceele din mediul rural și din orașe mici

Conferința Studentul USV - De la risc de excluziune la succes academic

Oferta educațională a Universității „Ștefan cel Mare” Suceava (USV) a fost promovată, pe parcursul lunii noiembrie, în rândul elevilor din 15 licee din medii defavorizate (mediul rural sau orașe mai mici de 10.000 de locuitori). Promovarea s-a realizat prin implicarea studenților din cadrul universității, în special a celor proveniți din medii defavorizate.
Inițiativa face parte din proiectului „De la excluziune la incluziune via academica – LINACAD”, derulat de USV. Acesta urmărește creșterea echității sociale, sporirea accesului la învățământul superior, conștientizarea studenților, în special a celor proveniți din medii defavorizate, cu privire la importanța continuării studiilor.
De asemenea, proiectul și-a propus îmbunătățirea serviciilor de consiliere și orientare profesională oferite de Centrul de Consiliere și Orientare în Carieră (CCOC) din cadrul USV, în vederea incluziunii sociale pentru cel puțin 1.000 de studenți înmatriculați la studii de licență.
Astfel, în data de 16 noiembrie 2017, a avut loc Conferința „Studentul USV – De la risc de excluziune la succes academic”, la care au participat peste 200 de studenți. Mai mult, proiectul urmărește și reducerea riscului de abandon prin organizarea unei serii de campanii de conștientizare privind importanța stagiilor de practică și a stagiilor de internship și realizarea unei platforme dedicate informării, comunicării și gestionării riscului de abandon universitar timpuriu. Următoarele conferințe vor avea loc pe parcursul lunii decembrie: „Profesii creative pentru secolul XXI” (în data de 8 decembrie) și „Succesul academic al studentului USV: stagii de practică, internship și voluntariat” (în data de 14 decembrie).

Recomandări

Andrei Tărâță, șef de promoție la Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri: „Succesul este alinierea perfectă dintre valorile mele morale și acțiunile mele zilnice”

Francesca Niculcea, șefa de promoție a Facultății de Educație Fizică, USV: „Poți mai mult decât crezi”

Petru Gherasim, șeful de promoție al Facultății de Litere și Științe ale Comunicării 2026 de la USV: „Nu am mers niciodată cu jumătăți de măsură”

Foști absolvenți antreprenori și studenți inovatori, reuniți la USV Alumni Entrepreneur Conference

Alexandra Munteanu, Tudor Andronic, Ovidiu Ghiuță, Ruxandra Mihalachi, Cosmin Bradațan, Robert Schroder, Stefan Cîmpan

Târgul Facultăților din USV a atras curioșii cu oferta educațională și avantajele programelor de studiu prezentate

Dublă recunoaștere pentru USV: premiu în programul Entrepreneurial University și locul II la Gen-E 2026